- 31 January 2019
- Tags Icr tel aviv Icr Amintiri din România
În data de 31 ianuarie 2019, Institutul Cultural Român de la
Tel Aviv a organizat și găzduit, în continuarea seriei de evenimente din cadrul
„Cafenelei Românești”, un eveniment dedicat descendenților evreilor originari
din România – generațiile a II-a și a III-a de emigranți, cu ocazia căruia
aceștia au avut ocazia să afle detalii despre particularitățile vieții de zi cu
zi din România anilor 70-80, pentru o mai bună înțelegere a mentalității și
obiceiurilor evreilor care au emigrat în Israel în perioada menționată.
Evenimentul, desfășurat în limba ebraică, a fost organizat în colaborare cu
grupul „Rădăcini Românești” - „Shorashim Romanim” .
Seara a fost deschisă de către Martin Salamon, directorul
ICR Tel Aviv, care a adresat un cuvânt de bun venit celor prezenți în sală – o
bună parte fiind prezenți pentru prima dată la o manifestare a Institutului. De
asemenea, a adus la cunoștință publicului intenția ICR de a organiza, cu
regularitate, evenimente în limba ebraică, cu și despre România și cultura
română, destinate în mod special publicului israelian cu rădăcini românești
și/sau interesat de civilizația românească. Ulterior, Tziky Berger Cohen,
fondatoarea grupului „Shorashim Romanim”, ce numără peste 30 000 de membri, a
prezentat activitățile principale ale grupului, format din israelieni cu
origini românești.
În cadrul evenimentului, organizat cu și pentru israelienii
cu origini românești, consultantul motivațional israelian Alma Chelariu a făcut
o prezentare a particularităților vieții din România anilor 70-80 și a
beneficiiilor pe termen lung, ca de exemplu munca patriotică
voluntar-obligatorie – o corvoadă ce s-a dovedit a fi foarte folositoare în
formarea ei ca profesionist, calitatea procesului educațional – cu lipsurile
materiale aferente, însă suplinită de calitatea educatorilor, „lupta”
pentru mâncare cu cozile și tacticile dezvoltate în timp, ce au dus la formarea
unui simț de solidaritate și cooperare. Prezentarea, ce a constituit o relatare
asumat - subiectivă a experiențelor personale specifice perioadei României
anilor '70 și '80, a încântat și contrariat deopotrivă pe cei prezenți la
eveniment și a fost asezonată cu imagini specifice perioadei, alături de
fotografii din arhiva personală.
Cu ocazia evenimentului a avut loc o expoziție de obiecte de
uz casnic și decorativ de producție românească, specifice României anilor 60-80
(mileuri, bibelouri, jocuri, jucării, discuri vinil, papetărie și altele),
exponatele fiind puse la dispoziție cu ajutorul originarilor din România, care
au răspuns apelul inițiat de ICR Tel Aviv.
Alma Chelariu s-a născut în România în 1972, iar în 1992 a emigrat în Israel. După studii în domeniul calculatoarelor și o bogată activitate în domeniul turismului – prin care a promovat România ca destinație principală în rândul israelienilor, cu ajutorul excursiilor ecvestre și vizitelor în gospodăriile țărănești din Maramureș și din Delta Dunării, în 2010 a pus bazele propriei firme în domeniul consultanței în business, în cadrul căreia oferă, printre altele, consultanță și cursuri de limba română persoanelor interesate de România. În 2015 a conceput și realizat un spectacol motivațional bazat pe propriile povești de viață, spectacol numit „Ridică-te și fii” (קומי תהיי), în care prezintă experiențele din perioada petrecută în România. În urma acestui spectacol, a luat naștere o serie de prezentări, una dintre ele fiind la baza comunicării de la sediul ICR Tel Aviv, numită „De la provocare la permisiune”, prin care prezintă publicului israelian aspecte inedite ale vieții cotidiene din România acelor ani.