Vara Culturală Românească în Portugalia, proiect inițiat de Institutul Cultural Român de la Lisabona, a prezentat cu succes, pe parcursul lunii iulie a acestui an, un evantai de evenimente din diverse domenii: literatură, teatru, muzică clasică, cântece și dansuri populare.
Lansarea cărţii Dimineaţă pierdută de Gabriela Adamesteanu în limba portughezăScriitoarea Gabriela Adameşteanu a fost prezentă la Lisabona pe 3 iulie 2012 pentru lansarea versiunii în limba portugheză a romanului Dimineaţă pierdută/Uma manha perdida, traducător: Corneliu Popa. Lansarea a avut loc la Librăria Leya na Barata şi a beneficiat de prezentarea scriitoarei portugheze Lídia Jorge şi de un public numeros, printre care ambasadorul României, E.S. dl Vasile Popovici, şi ambasadorul Republicii Moldova, E.S. dl Valeriu Turea. Cartea s-a bucurat de mare atenție din partea presei portugheze (O Primeiro de Janeiro, Jornal de Noticias, Correio de Manha, Jornal I; Caras, Time-Out, Ipsilon, televiziune: RTP, SIC Noticias). Traducerea şi publicarea au fost posibile cu sprijinul Institutului Cultural Român prin programul TPS (Translation and Publication Support Programme), derulat de Centrul Național al Cărții.
Spectatorii portughezi s-au prins în horă cu Junii SibiuluiAproximativ 1500 spectatori i-au aplaudat călduros pe Junii Sibiului în prima seară dedicată României la Festival ao Largo, eveniment ce se desfășoară anual în fața teatrului de operă din Lisabona, în piațeta unde s-a născut poetul Fernando Pessoa. Publicația portugheză online Hardmusica descrie spectacolul cu entuziasm: „Institutul Cultural Român a adus în Piața São Carlos un număr de 24 de dansatori și 10 instrumentişti care au acompaniat dansurile tradiționale. Dansul ritmat a umplut piața cu un public eterogen, format din portughezi și mulți străini, așezați unul lângă altul, curioși să vadă evoluția Junilor Sibiului. Nu a existat niciun spațiu neocupat, cartierul Chiado s-a oprit ca să poată vedea spectacolul din estul Europei, și chiar și la balcoane puteau fi văzuți spectatori. Dansurile cele mai cunoscute din Transilvania semănau cu bailaricos - folcor tipic lusitan - cu care portughezii din public s-au identificat imediat, mai ales datorită costumelor similare.” La finalul spectacolului, publicul s-a alăturat ansamblului.
„Alexandru Tomescu este un talent prodigios, în mâinile căruia se află o piesă de patrimoniu românesc”, titrează cel mai important ziar portughez, Diário de NotíciasInstitutul Cultural Român de la Lisabona a coorganizat două concerte extraordinare cu Alexandru Tomescu & Orchestra Filarmonia das Beiras, în Aveiro și Lisabona. Premiera portugheză a muzicianului Alexandru Tomescu și a celebrei sale viori Stradivarius Elder – Voicu 1702 a avut loc la 10 iulie în Auditoriul Rectoratului Universității din Aveiro (Campus Universitário de Santiago), bucurându-se de o promovare intensă și de prezența a 500 de spectatori entuziaști. Cel de-al doilea concert, integrat în Festival ao Largo 2012, a fost susținut în inima capitalei portugheze, pe 11 iulie, fascinându-i pe cei aproximativ 1400 de spectatori prezenți în piața São Carlos. Presa lusitană a dedicat spații ample prezenței violonistului român în Portugalia, atât la radio (Radio Terranova și Radio Antena 2), cât și în cele mai importante ziare naționale și locale, inclusiv prin interviuri (Público, Diário de Notícias, Diário de Aveiro). Redăm mai jos câteva fragmente din câteva articole apărute în presa scrisă:
„Unul dintre marile evenimente ale acestei veri va fi, cu siguranță, premiera în Portugalia a excelentului violonist român Alexandru Tomescu, solist al concertului din 11 iulie, acompaniat de Filarmonia das Beiras. ” - Bernardo Mariano, Quociente de Inteligência/Diário de Notícias, 2 iunie 2012
„Este pentru prima oară când Alexandru Tomescu, considerat unul dintre cei mai buni violoniști din generația sa și una dintre cele mai mari promisiuni internaționale, se află în Portugalia, aducând cu el o raritate: vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702, piesă din Patrimoniul Național al României. (…). Îşi manifestă încrederea în premiera de la Lisabona, fară să ascundă totuși presiunea pe care o resimte pentru faptul că este definit ca ‹‹liderul tinerei generații de violoniști români››, așa cum l-a prezentat Institutul Cultural Român de la Lisabona, responsabil pentru venirea sa în Portugalia.” - Cláudia Carvalho, Jurnalul Público, 11 iulie 2012
„Alexandru Tomescu, un Stradivarius și Filarmonia das Beiras la Festival ao Largo
Aceasta fuziune extraordinară a avut loc în seara de 11 iulie (…) făcând posibilă interpretarea unor piese celebre de George Enescu (Preludiu la unison), Wolfgang Amadeus Mozart (Concertul nr. 3 în Sol Major pentru vioară și orchestră), Ciprian Porumbescu (Balada pentru vioară și pian), Constantin Dimitrescu (Peasant Dans) și Bela Bartók (Dansuri populare românești), și care, sub bagheta dirijorului Ernst Schelle au umplut Piața São Carlos. Interpretarea lui Alexandru Tomescu, în compania Orchestrei Filarmonia das Beiras, a avut ca rezultat un concert extraordinar care i-a fascinat pe toți cei prezenți.” - Jessica Camacho, Hardmusica
Ana Pepine şi Paul Cimpoieru chemaţi de două ori la rampă de publicul portughezÎn perioada 4-18 iulie 2012 s-a desfăşurat cea de-a 29-a ediție a Festivalului de Teatru de la Almada, al treilea ca dimensiune din Europa şi cel mai important festival de gen din Portugalia. Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Compania de Teatru din Almada, a prezentat spectacolul Doi dintre noi, în concepția şi interpretarea actorilor Ana Pepine şi Paul Cimpoieru, de la Compania de Teatru Passe Partout Dan Puric. Evenimentul a avut loc în 11 iulie, pe scena mare a Festivalului. Spectacolul s-a bucurat de un public numeros (peste 600 de persoane), care a umplut până la refuz amfiteatrul cel mare al festivalului. Evoluția remarcabilă a tinerilor actori şi autori Ana Pepine şi Paul Cimpoieru a fost răsplătită cu îndelungi aplauze. Artiştii au fost chemați de două ori la rampă, la cererea publicului. Premiat cu aur în iulie 2010, în cadrul Festivalului Internațional de Dramă şi Pantomimă de la Belgrad, Doi dintre noi, purtând marca Dan Puric, este un spectacol atemporal, în „limba lumii / language of the world”, “teatru contemporan în toată dimensiunea lui modernă şi spectaculoasă”, după cum îl caracterizează Sarah Adamopoulos în revista Festivalului.
Pianistul Sorin Petrescu în premieră în Portugalia, la Festival de EstorilVara românească s-a încheiat în stil clasic, la cea de-a 38 ediție a Festivalului de Muzică de la Estoril, membru al Asociației Europene a Festivalurilor, EFA. La 17 iulie, în impunătoarea sală de spectacole a istoricului Hotel Palácio de Estoril, peste 150 de spectatori au ales să-și petreacă seara alături de pianistul Sorin Petrescu, de la Filarmonica din Timişoara. Acesta a prezentat, cu o impresionantă măiestrie interpretativă, compoziții de Chopin, Debussy, Ravel, Enescu și Silvestri.
Regizorul Adrian Sitaru a făcut parte din juriul festivalului de scurtmetraje Curtas Vila do Conde
După succesele repurtate la edițiile precedente, cinematografia românească a fost reprezentată şi anul acesta la Festivalul Internațional Curtas Vila do Conde. Aflat la cea de-a XX-a ediție, desfășurată între 7 și 15 iulie 2012, festivalul a selecționat 8 producții româneşti, în trei secțiuni diferite: Competiţie Internaţională, Da Curta à Longa şi Panorama Europeană.
La invitația organizatorilor și cu sprijinul ICR Lisabona au fost prezenți la Curtas Vila do Conde 2012 regizorul Adrian Sitaru, membru al juriului, şi Radu Stancu, producătorul filmului Tenis, aflat în competiția internațională. Alături de aceştia, Mihai Mitrică, reprezentantul Asociației ESTEN'N'EST, a adus la festival, în cadrul secțiunii Panorama Europeană, şase scurtmetraje româneşti, foarte apreciate de publicul de specialitate (critici şi cineaşti).
Filmul Din dragoste cu cele mai bune intenţii/, regia: Adrian Sitaru, a fost vizionat în avanpremieră portugheză pe 14 iulie, la proiecție fiind prezenți peste 200 de spectactori. Filmul a fost prezentat în cadrul secțiunii Da Curta à Longa/De la scurt la lung, care include filme de lungmetraj ale regizorilor premiați pentru scurtmetraje la ediții precedente ale festivalului.
Detalii suplimentare pe site-ul ICR Lisabona