- 18 June 2019
- Etikett Remus azoitei Eduard stan Icr varsovia Icr Concert
Institutul Cultural Român de la Varșovia împreună cu Ambasada României din Polonia organizează în data de 19 iunie 2019, la Castelul Regal din Varșovia, un recital cameral extraordinar, susținut de remarcabilii muzicieni Remus Azoiței (vioară) și Eduard Stan (pian). Concertul se înscrie în programul care marchează Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și va închide oficial seria de manifestări dedicate în Polonia.
Programul pregătit de cei doi muzicieni, intitulat simbolic „Un român la Viena”, cuprinde lucrări de George Enescu, Johannes Brahms și Kreisler/Pugnani. Programul face referire la prima instituție din străinătate în care a studiat George Enescu, Conservatorul din Viena, unde a fost acceptat în 1888, la frageda vârstă de nici 8 ani. Un singur copil mai fusese primit acolo la aceeași vârstă: colegul său violonist, Fritz Kreisler, în 1882. Viena a marcat și întâlnirea tânărului geniu român cu bătrânul Brahms, care și-a pus o amprentă foarte puternică pe concepția și arhitectura lucrărilor enesciene, mai ales în domeniul cameral. Programul culminează cu renumitul opus magnum al lui Enescu, Sonata a III - a pentru vioară și pian „în caracter popular românesc”, lucrare de o uluitoare maturitate și măiestrie componistică.
Descris în The Strad ca „un virtuoz dezinhibat, plin de suflet și cu o tehnică fabuloasă”, Remus Azoiței a absolvit în 2001 Juilliard School din New York, unde a studiat cu Dorothy DeLay, Itzhak Perlman și Masao Kawasaki. După absolvire, a fost solist al unor prestigioase anasambluri orchestrale europene: Orchestre Philarmonique de Radio France,Filarmonica „George Enescu”, Orchestre Nationale de Belgique și Philharmonic Chamber Orchestra of London. A cântat sub bagheta dirijorilor Lawrence Foster, Dimitri Kitaenko, Michael Sanderling și Gabriel Chmura. Câștigător al competițiilor internaționale de vioară de la București, Milano, Weimar și Wellington (Noua Zeelandă), Azoiței a interpretat, în 2015, alături de Nigel Kennedy, Concertul pentru două vioride Bach, înregistrat și transmis de 19 posturi TV și radio din Europa și America de Nord, incluzând Arte și Mezzo. În același an a primit în România Ordinul Meritul Cultural.
În 2001, Remus Azoiței a fost numit profesor de vioară la Academia Regală de Muzică din Londra, devenind, astfel, cel mai tânăr profesor din istoria instituției. Este director artistic al Societății Enescu din Londra și membru fondator al acesteia. Remus Azoiței trăiește la Londra și cântă pe o vioară Niccolo Gagliano din 1742.
Aclamat de „Frankfurter Allgemeine Zeitung” pentru „remarcabilul simț al tonalităților și culorilor”, Eduard Stan a emigrat în Germania în 1978, la vârsta de 11 ani. Student al lui Arie Vardi și Karl-Heinz Kämmerling, Eduard Stan a absolvit Academia de Muzică și Arte Dramatice din Hanovra. A concertat în Europa, Statele Unite și Israel, luând parte la festivaluri celebre: Massenet, Lille Pianos și Piano à Riom în Franța, Festivalul George Enescu de la București, Hohenloher Kultursommer și Braunschweig din Germania, Julitafestivalen din Suedia, Royal Crakow Piano din Polonia sau Festivalul Schumann din Galway Irlanda. Ca solist al orchestrei Filarmonicii „George Enescu” și al Orchestrei Naționale Radio a concertat la Filarmonica din Berlin și Ateneul din București sub bagheta dirijorilor Cristian Badea, Cristian Mandeal, Jin Wang, Lutz Köhler, Shinya Ozaki, George Jackson și Theo Wolters.
Duetul Remus Azoiței și Eduard Stan (vioară-pian), fondat în 1999, s-a afirmat ca un parteneriat remarcabil al unor tineri artiști. Cei doi muzicieni au fost împreună oaspeți ai marilor săli de concerte ale lumii: Carnegie Hall din New York, Kennedy Center din Washington DC, Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus Berlin și Viena, Accademia di Santa Cecilia din Roma, Concertgebouw din Amsterdam, Salle Cortot din Paris, Auditorio Nacional din Madrid, Rudolfinum din Praga, Konserthuset Stockholm sau Teatro la Fenice Veneția. În ultimii ani cei doi au concertat la Edinburgh și Expoziția Mondială de la Milano în 2015, evenimente urmate de un turneu în 2016, care a inclus Festivalul Menuhin de la Londra, concerte la Palatul Béhague de la Paris, Castelul Gödöllödin Budapesta și Fulya Sanat din Istanbul. În 2017, cei doi au concertat la Auditorium Luxemburg și Filarmonica din Minsk.
Unul dintre reperele performanțelor artistice ale celor doi muzicieni îl reprezintă premiera absolută a înregistrării întregului repertoriu pentru vioară și pian al lui George Enescu, lansat de casa discografică germană Hänssler Classic în 2007, sub forma a două CD-uri. Această colecție nu doar că a atras aprecierea internațională, ci este considerată de atunci ca un model de interpretare a minunatelor acorduri ale geniului Enescu. Azoiței și Stan sunt astăzi cel mai reprezentativ duet al României pe scena muzicii clasice.
La concertul din data de 19 iunie sunt așteptate autorități poloneze și personalităţi ale vieţii publice politice şi culturale locale, membri ai corpului diplomatic, formatori de opinie, jurnalişti, evenimentul fiind urmat de o recepție la Castelul Regal, oferită de Ambasada României.