Participarea României la cea de a doua ediție a „Colorful Wolrd - Beijing International Culture Exhibion”

În perioada 11-13 septembrie s-a desfășurat la Beijing cea de a doua ediție a „Colorful World – Beijing International Culture Exhibition”. Expoziția s-a desfășurat la China International Exhibition Center. La acest eveniment România a fost prezentă cu un stand organizat de Institutul Cultural Român de la Beijing.

În standul țării noastre au fost expuse fotografii artistice care prezentau diversitatea portului popular românesc și frumusețea peisajelor țării noastre. Fotografiile au fost realizate de membrii Asociației Euro Foto Art din Oradea. De asemenea, au fost expuse albume de artă și obiecte de ceramică.

În afara standului, România a participat și cu un program artistic susținut de membrii Ansamblului Doina Gorjului. Aceștia, dansatorii Rodica Pițigoi și Costel Albu și naistul Laviniu Păducel, au prezentat dansuri și cântece din diverse zone ale României. Artiștii au susținut pe scena amplasată în centrul spațiului expozițional trei spectacole, ce au cuprins un purpuriu de cântece populare românești interpretate la nai de domnul Laviniu Păducel și dansurile Suită din Gorj, Joc de brâu, Dans din Banat și Joc de Sălaj, în interpretarea doamnei Rodica Pițigoi și a domnului Costel Albu.

În prima zi a evenimentului artiștii, împreună cu doamna Antonina Dragne Ciuceanu, referent în cadrul ICR Beijing, au participat la parada costumelor populare. Dansatorii Rodica Pițigoi și Costel Albu au purtat costume din zona Transilvaniei, iar naistul Laviniu Păducel, împreună cu doamna Antonina Dragne Ciuceanu au prezentat costume populare din zona Olteniei.

La această expoziție, care se află la cea de a doua ediție, au mai fost prezente Institutul Cultural Ungar din Beijing, Ambasadele Bulgariei, Serbiei, Lituaniei, Croației, Federației Ruse, Ecuadorului, Peru, Pakistanului, Afganistanului, Mongoliei, Nepalului, statelor membre ale Ligii Țărilor Arabe, etc. Expoziția „Colorful World” este organizată de publicația „Beijing This Month” și de centrul de schimburi culturale străine din Beijing și sprijinit de Primăria Municipiului Beijing. Evenimentul a avut ca scop prezentarea diversității culturale a statelor care fac parte din amplul proiect „O centura, un drum” promovat de guvernul de la Beijing. Acest proiect a fost lansat exact în urmă cu patru ani, septembrie 2013, pentru a promova noi arii în cadrul cooperării internaționale.