Duminică, 3 aprilie 2011, ora 20.30, la Green Hours 22 Cafe Bar (Calea Victoriei nr. 120, Bucureşti) va avea loc lansarea volumului Blues de Timişoara. O autobiografie de Béla Kamocsa (Editura Brumar, 2010). Vor fi prezenţi criticul literar Ion Bogdan Lefter, scriitorul şi jurnalistul Ioan T. Morar, Marius Chivu, critic literar şi editor Dilema veche, şi Tinu Pârvulescu, coautorul volumului. Lansarea va avea loc în deschiderea concertului Bega Blues Band.
Muzicianul Béla Kamocsa (1944-2010) a fost membru fondator al trupei Phoenix, multiinstrumentist în formaţiile Gramofon şi Bega Blues Band şi animator al peisajului muzical, fãcând parte dintre iniţiatorii festivalurilor de jazz/blues de la Gãrâna.
Despre Blues de Timisoara: Este incredibil câtã istorie muzicalã şi câtã istorie pur şi simplu pot sã încapã într-un spaţiu tipãrit de numai 175 de pagini! Avem, mai întâi, Timişoara imediat post-belicã, cartierele sale muncitoreşti, cu sãrãcia lor, dar şi cu farmecul jocurilor şi al prietenilor din copilãrie, dintre care aveau sã se selecteze, de altfel, şi membrii primei formaţii din care a fãcut parte Kamo, la mijlocul anilor `60, Sfinţii, laolaltã cu Nicu Covaci, Mony Bordeianu, Dorel Vintilã, Claudiu Rotaru (componenţa din 1966). Este perioada în care cântã ba la Clubul CFR, ba la cluburi de fabricã, ba la - mai selecta! - Salã Lira. Urmeazã apariţia fabuloasã a Phoenix-ului, cu primele MP-uri, de care îmi amintesc perfect, cele cu Canarul, Vremuri, Nebunul cu ochii închişi, cu prima apariţie la TVR, încã îngãduitoare cu pãrul lung şi muzica "decadentã", cum avea sã fie poreclitã cu prilejul "micii revoluţii culturale", declanşatã de Ceauşescu la întoarcerea din vizitele din China maoistã şi Coreea lui Kim Il Sung. (Liviu Antonesei – 28 februarie 2011)