„Maşina timpului” – expoziţie de fotografie
O expoziţie de fotografii realizate de regizorul Adi Voicu în timpul filmărilor la documentarul Metrobranding – o poveste de dragoste între oameni şi obiecte va fi prezentată la Institutul Cultural Român în perioada Festivalului Filmului European. Filmul spune
Zilele Filmului Portughez, ediţia a IV-a
În perioada 19-21 aprilie 2011, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc cea de-a patra ediţie a Zilelor Filmului Portughez. Evenimentul este organizat de Ambasada Portugaliei în parteneriat cu Institutul Cultural Român, cu sprijinul Institutului
Institutul Cultural Român, partener al Festivalului de Film NexT
Festivalul Internațional de Film NexT se desfăşoară în perioada 6-10 aprilie 2011 la Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu și Mansarda Cărturești. Competiția NexT de anul acesta va prezenta 26 de scurtmetraje, din 19 țări, de pe cinci continente. Pe lângă competiție,
Festivalul de Film Românesc de la Universitatea Stanford, SUA, ediţia a II-a
În perioada 1-6 aprilie 2011 se desfăşoară în Statele Unite cea de-a doua ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Universitatea Stanford, California. Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul pentru Studii Ruse, Est-europene şi Eurasiatice şi Departamentul
Premiul special pentru susţinerea filmului românesc
Institutul Cultural Român a obţinut Premiul special pentru susţinerea filmului românesc la Gala Premiilor GOPO 2011, organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Babel Communications şi Centrul Naţional al Cinematografiei. Evenimentul
Zilele Basarabiei pe ambele maluri ale Prutului
În perioada 24-29 martie 2011, pe cele două maluri ale Prutului vor avea loc manifestări culturale sub genericul Festivalul Zilele Basarabiei, menite să marcheze 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara. Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara
Eminescu şi Creangă în cinematografe olandeze
Filmul Un bulgăre de humă realizat de Nicolae Mărgineanu va rula în cinematografe din Haga şi Amsterdam, în cadrul proiectului Curriculum Vitae: Portrete de scriitori derulat de reţeaua EUNIC în Olanda, în luna martie 2011. Proiectul se înscrie în Săptămâna
Şapte scurtmetraje studenţeşti la Seara de film
Joi, 24 martie 2011, de la ora 18. 00, în cadrul programului Seara de film, la Institutul Cultural Român vor fi proiectate şapte scurtmetraje selecţionate sau premiate la Festivalul internaţional de film studenţesc CineMAiubit, ediţia din 2010: Strung Love, regia:
Scurtmetraje NexT realizate de femei, cu femei si despre femei la ICR
În luna martie, NexT te invită la o proiecție de scurtmetraje realizate de femei, despre femei. Luni, 21 martie, de la ora 18. 00, vino la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) să vezi o selecție de filme despre femei ce descoperă pentru prima dată armele
Festivalul de film documentar "One World Romania", ediţia a IV-a
Asociaţia One World Romania în parteneriat cu Centrul Ceh organizează în perioada 16 -21 martie 2011, la Bucureşti, cea de-a patra ediţie a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului „One World Romania. Evenimentul este organizat cu sprijinul Centrului
Sărbătoarea Mărţişorului la Muzeul Naţional de Etnografie din Varşovia
Cu ocazia Sărbătorii Mărţişorului, Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează, în perioada 4-6 martie 2011, un weekend tradiţional românesc la Muzeul Naţional de Etnografie din Varşovia. Pe parcursul celor trei zile vor avea loc numeroase evenimente
Fabrica de Scurtmetraje #13
Spune pe Scurt vă invită în luna februarie la o nouă sesiune de scurtmetraje premiate la cele mai importante festivaluri internaţionale. În Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mures şi Timişoara, Fabrica de Scurtmetraje îşi reîncepe activitatea în luna martie.