- 20 September 2018 - 27 September 2018
- Etichete ICR Bruxelles Expoziţie Românii şi Marele Război Ath
Institutul Cultural Român Bruxelles şi Ambasada României în Regatul Belgiei continuă seria de manifestări dedicate Centenarului Primului Război Mondial, prin prezentarea expoziţiei itinerante Românii şi Marele Război la Primăria orașului Ath, din provincia Hainaut din Valonia.
Expoziția, găzduită în “Sala Pașilor Pierduți”, în perioada 20 - 27 septembrie 2018, a fost vernisată joi, 20 septembrie 2018, în prezenţa domnului Dragoș Bănescu, însărcinat cu afaceri ad-interim al Ambasadei României în Regatul Belgiei, a domnului Marc Duvivier, primarul localității Ath, și a consilierilor locali.
30 de panouri foto-documentare aduc în prim plan aspecte relevante privitoare la situaţia Regatului României în preajma Marelui Război, cu precădere în perioada neutralității României 1914-1916. Contextul socio-politic intern şi internaţional, adoptarea neutralităţii în vara anului 1914, campaniile din 1916 şi 1917, ocupaţia Puterilor Centrale documentează această perioadă complicată şi cu semnificaţii deosebite pentru istoria României.
“Prin această expoziție, am dori să arătăm ceea ce a însemnat Primul Război Mondial pentru România și pentru români. Intenția noastră nu este să spunem povestea unui război, ci, mai degrabă, povestea celor care au luptat cu atâta curaj și și-au sacrificat viețile pentru România și viitorul ei”, declară Cornel C. Ilie, directorul adjunct al Muzeului Național de Istorie a României.
Inițiată de ICR Bruxelles și Ambasada României în Regatul Belgiei, expoziția Românii şi Marele Război s-a bucurat de prezența a 5.000 de vizitatori și a fost itinerată în opt orașe belgiene din decembrie 2014 până în prezent.
Prezentarea expoziţiei în localitatea Ath capătă valențe educaționale prin deschiderea către elevi şi publicul tânăr, invitați să participe la adevărate lecții deschise de istorie.
Informații suplimentare:
Atestat în 1076, orașul Ath are o bogată istorie, care a traversat secolele și diferitele dinastii ce și-au disputat întâietatea în Țările de Jos. Hôtel de Ville – Ath, construit în stil baroc între 1616-1624, găzduiește mai multe lucrări ale artiștilor locali și adăpostește Musée national desJeux de Paume/ Muzeul Național al“Jocului de Mână“, strămoșul tenisului de câmp, jucat fără rachete, cu mingea servită și lovită de palmă.
Conceptul expoziţiei este realizat de Arhivele Naţionale ale României, deMuzeul de Istorie Naţională şi de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, iar prezentarea expoziţiei în Ath se face în parteneriat cu Hôtel de Ville și cu asociația Agora for Life.
Proiectul expozițional se încadrează în seria evenimentelor culturale organizate de Institutul Cultural Român, prin reprezentanțele sale din străinătate, dedicate Anului CENTENAR.
Acces vernisaj: exclusiv pe bază de invitație.
Durata expoziției: 20 - 27 septembrie 2018
Loc: Grande Place 45,7800 Ath
Notă pentru ziarişti: informaţii suplimentare şi solicitări de interviuri la ICR Bruxelles: bruxelles@icr.ro
Site internet: www.icr.ro/bruxelles_/
Facebook: ICR Bruxelles
Twitter: @ICRBruxelles