- 17 June 2018
- Tags Expoziţia ROmânIA Centenarului Marii Uniri ICR Viena
Proiectul cultural „ROmânIA și EU“ realizat de Muzeul Județean Satu Mare şi dedicat Centenarului Marii Uniri, Anului European al Patrimoniului Cultural şi Zilei internaționale a iei românești, va fi prezentat la sediul ICR Viena duminică, 17 iunie, începând cu orele 18.00.
Seara va debuta cu vernisajul expoziției foto-documentare CENTENARUL în imagini identitareși prezentarea catalogului multilingv dedicat. Albumul conține texte traduse în maghiară, germană, engleză.
La evenimente participă dr. Daniela Bălu (expert patrimoniu cultural şi director al Muzeului Județean Satu Mare), Diana Kinceș şi Brăduț Popdan (echipa Muzeului Județean Satu Mare).
Proiectul este organizat de Muzeul Județean Satu Mare în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare şi Forumul Democrat German din Satu Mare.
Muzeul Județean Satu Mare deține două mari colecții de fotografii unice la nivel național, colecția Iuliu Pop și Ioniță G. Andron, un total de peste 130.000 de fotografii și clișee realizate de cei doi mari artiști fotografi (avocați de profesie), începând cu perioada interbelică. O parte din ele, precum cele create de Ioniță G. Andron, au fost publicate chiar în cărți de istorie a României (Sfetnicii lui Decebal, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi, autori Constantin C. Giurescu și Dinu Giurescu). Lor li se adaugă fotografii - document realizate de prof. Iosif Schneider, tot în perioada interbelică, cel care a contribuit alături de artistul Aurel Popp la organizarea primului Muzeu Etnografic din Satu Mare, după Marea Unire, imagini ce au fost utilizate de cercetători și etnografi celebri (Ion Mușlea, Vasile Scurtu, în Anuarul Arhivei de Folklor, Tancred Bănățeanu în Portul popular din regiunea Maramureș- zonele Oaș, Maramureș, Lăpuș) sau în Atlasul Linguistic.
Fotografiile reprezintă valori ale identității românești, caracteristice începutului de sec. XX și perioadei interbelice (obiceiuri religioase și laice, tradiții, costumepopulare, viață religioasă, monumente, arhitectură rurală, viața și munca țăranului etc.), un patrimoniu cultural care în epoca Marii Uniri a contribuit esențial la consolidarea unității și identității naționale. De asemenea, expoziția include fotografii ce înfățișează caracterul identitar al comunităților maghiare, șvăbești și ucrainene. Tematica expoziției se axează pe prezentarea creației tradiționale, a spiritualității românești, promovând implicit valorile identității etnice și diversitatea etno-culturală caracteristică nord-vestului României. Deoarece județul Satu Mare este un județ multietnic, expoziția reflectă inclusiv aspecte identitare multiculturale, oglindind o realitate specifică României - o mică EUropă, în care conviețuiesc etnii din întreaga Europă, peste 20 de minorități. Ciclul imaginilor selectate pentru expunerea muzeală transformă într-o modalitate excepțională rolul aparatelor de fotografiat, din simple instrumente pasive în exprimări participative și reflexive, într-o reală și profundă antropologie vizuală a comunităților, imortalizată de artiștii fotografi în imagini devenite documente estetico-istorice.