- 5 June 2016
- Etichete Lansare la Bookfest revista Timpul cu ICR
Duminică, 5 iunie, începând cu ora 17.30, Scena Agora din Pavilionul C5 (Romexpo) va găzdui lansarea numărului din mai al revistei de cultură contemporană TIMPUL, care va fi precedată de Conferința Spiritul critic și dialogul ideilor.
Vor participa Daniel Șandru, George Bondor, Cosmin Ciotloș și Claudiu Komartin. Evenimentul va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef ajunct TIMPUL și este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Înființată acum 140 de ani, la data de 15 martie 1876, revista de cultură contemporană Timpul a devenit un reper nu doar din perspectiva istoriei culturale a României, ci și din aceea a istoriei presei moderne românești și a spațiului public de care aceasta a fost legată în mod indeniabil. Cu o tradiție marcată de numeroase personalități, de la Mihai Eminescu și I.L. Caragiale până la Ioan Slavici și A.D. Xenopol, Timpul reprezintă, și în România contemporană, un veritabil indicator al evoluției mediului nostru cultural și intelectual.
Numărul lunii mai conține un supliment special dedicat Festivalului Serile Filmului Românesc, un eveniment cultural important, dedicat anul acesta actorului Mircea Diaconu.
În Editorialul din acest număr, George Bondor scrie despre „Camera Plus. Bienala de fotografie contemporană şi imagine dinamică”. Paginile de Actualitate cuprind un material semnat de Lia Faur, care surprinde „Radiografia sufletului unui festival”, Zile și Seri de Literatură Doinaș.
Paginile Polis, coordonate de Sorin Bocancea, au în centrul discuției o problemă actuală, cea a modului în care se desfășoară campania electorală. Paginile de Filosofie, coordonate de George Bondor, propun un dosar care are ca temă situația traducerilor din Anselm în limba română și contextul general mai larg al studiilor medievale. Paginile Focus, coordonate de Radu Vancu, dedică o anchetă integralei poetice a lui Alexandru Mușina. Pagina Exclusiv, semnată de Adina Scutelnicu, vă introduce în universul „pictorului asaltat de îngeri”, Cristian Diaconescu. Din numărul 206 al revistei de cultură contemporană TIMPUL, vă recomandăm și interviul realizat de Mihaela Chiribău‑Albu cu Doina Ruști, scriitoare reprezentativă a literaturii române contemporane.
Numărul 206 al revistei TIMPUL conține și alte articole, semnate de Claudiu Komartin, Maria Bilaşevschi, Oana Maria Nicuţă, Constantin Piştea, Angelo Mitchievici, Dana Ţabrea, Simona Preda, Roxana Patraş, Lucian Dîrdală, Bogdan Călinescu, Stelian Dumistrăcel, Lavinia Maria Pruteanu, Mioara Anton, Teodora Manea, Dan Pavel, Dumitru‑Alexandru Filimon, Cosmin Ciotloş, Dragoş Dascălu și Radu Vancu.
Numărul lunii mai al revistei de cultură contemporană TIMPUL va fi lansat la Salonul Internațional de Carte Bookfest duminică, 5 iunie, începând cu ora 17:30, pe scena Agora din Pavilionul C5. Vor participa: prof.univ.dr. Daniel Șandru, directorul revistei TIMPUL, conf.univ.dr. George Bondor, redactor-șef al publicației, Cosmin Ciotloș și Claudiu Komartin. Moderatorul evenimentului va fi Gabriel Cheșcu, redactor-șef adjunct al revistei TIMPUL.
Eveniment realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
În perioada 1-5 iunie, noul număr al revistei este disponibil la standul Adenium din Pavilionul 4 Romexpo, standul C48.