Conferinţe

5 Apr 2014 - 11 Apr 2014

Asociația Odaia Creativă participă la Forumul Mondial Urban

Asociaţia Odaia Creativă a fost selectată să organizeze atelierul Echitatea în mediul urban – lecții învățate de țările în tranziție la Forumul Mondial Urban în Columbia, între 5-11 aprilie 2014. Atelierul face parte dintr-un program de acțiuni ce vizează

26 Mar 2014

În premieră în România, după 60 de ani, s-au reunit la București membrii Board-ului CIFEJ, înființat de UNESCO

Miercuri, 26 martie 2014, a avut loc Conferința Internațională Filmul pentru copii – instrument de educație non-formală, cu ocazia întâlnirii Board-ului Centrului Internațional de Film pentru Copii și Tineri – CIFEJ. Evenimentul a fost organizat de Școala de

25 Mar 2014

Cursuri de limba română la Saida, Liban

Marți, 25 martie 2014, vor începe la Saida cursurile de limba română organizate de Ambasada României în Liban şi Institutul Cultural Român, în colaborare cu Asociaţia România-Levant şi cu sprijinul Institutului Francez din Saida. Iniţiativa răspunde solicitărilor

20 Mar 2014

Istoricul Lucian Boia va conferenția la ICR Stockholm în cadrul Zilelor Francofoniei

În contextul Zilelor Francofoniei, ICR Stockholm va organiza, la sediul său, conferința România francofonă și francofilă: scurtă abordare istorică (La Roumanie francophone et francophile: bref aperçu historique), susținută de renumitul istoric român Lucian Boia.

6 Mar 2014

Stefano Ionescu – Kilimuri, la răscrucea covoarelor româneşti

ICR New York l-a invitat pe specialistul în covoare orientale, Stefano Ionescu, să prezinte o expoziție de kilim-uri și să susțină o prelegere despre covoarele turcești din Transilvania, într-un studiu comparat cu alte tipuri de scoarțe și de exemple de artă

3 Mar 2014

Ce sunt Bucureștii? - întâlnire cu Markó Béla, Ioan Es. Pop și Márton Evelin în seria Diagonale

Luni, 3 martie 2014, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) va avea loc întâlnirea cu tema Ce sunt Bucureștii?. Scriitorii Markó Béla, Ioan Es. Pop și Márton Evelin vor discuta despre geografia spirituală a Bucureștilor, de la cea

28 Feb 2014

ICR Istanbul - promotor de trei ani al cursurilor de limbă română în Turcia

La ICR Istanbul a avut loc deschiderea oficială a celui de-al cincilea semestru al cursurilor de limbă română desfășurate la sediul institutului. După finalizarea perioadei de înscriere au fost formate 5 grupe de adulți (niveluri de referință A1- începător,

27 Feb 2014

Un viitor alternativ pentru metropola londoneză

Trei echipe de cercetători alcătuite din doisprezece studenţi internaţionali de la faimosul Architectural Association Design Research Lab din Londra (AA DRL), printre care şi românul Octavian Gheorghiu, lucrând sub îndrumarea profesorului Theodore Spyropoulos, participă

25 Feb 2014 - 26 Feb 2014

Punţi paralele – întâlniri cu poetul Mircea Dinescu

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Revista PUNKT lansează programul Întâlnirile Clubului PUNKT: Punţi paralele, proiect ce presupune participarea a doi invitați importanți în cadrul aceluiași eveniment: un invitat din

24 Jan 2014

„Romania on the Menu” - Program dedicat României la Bergen, Norvegia

Vineri, 24 ianuarie 2014, la Bergen, cel de-al doilea oraş ca importanţă politică şi economică din Norvegia, va avea loc o serie de evenimente sub egida „Romania on the Menu“. Programul, menit să marcheze Ziua Unirii Principatelor Române și să prezinte o imagine

24 Jan 2014

33 de cursanți au absolvit cursul de limba română organizat de ICR Istanbul

Miercuri, 22 ianuarie 2014, la sediul ICR Istanbul a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor de absolvire a cursurilor de limbă română pentru străini. După frecventarea a 64 de ore de curs, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, 33 de cursanți au

20 Nov 2013

ICR Londra găzduieşte conferinţa internaţională „Europe – Why Bother? Artists and Intellectuals Respond to Europe”

Organizată de EUNIC Londra, asociaţia institutelor culturale europene din capitala britanică prezidată de directorul ICR Londra, Dorian Branea, conferinţa îşi propune să pună în evidenţă perspectiva experţilor în relaţii culturale internaţionale şi diplomaţie