Marţi, 27 octombrie 2015, ora 19:30, va avea loc la Centrul „Arnold Schönberg“ din Viena (Zaunergasse 1-3, 1030) un concert susţinut de Ansamblul Reconsil (dirijor Roland Freisitzer), având-o ca invitată pe soprana Agata Zubel. Repertoriul cuprinde lucrări semnate de cinci compozitori rezidenţi în cadrul programului derulat de KulturKontakt la Viena în vara acestui an, incluzând o lucrare a compozitoarei românce Diana Rotaru. Evenimentul este organizat de KulturKontakt şi Cancelaria Federală a Austriei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena.
Elvira GARIFZYANOVA: Without II (premieră mondială)
Valentín PELISCH: Cuadernos XXI (Messiaen) (premieră mondială)
Lucrarea The Last Cry of the Unicorn II (Ultimul strigăt al inorogului II) a Dianei Rotaru a fost scrisă în 2007 în memoria regizorului Cristian Nemescu.
Am folosit <
Instrumentele soliste - saxofonul şi trombonul – sunt două ipostaze diferite ale aceluiaşi cântec, cântecul de moarte al inorogului, în timp ce corzile reprezintă ecoul, umbra acestui cântec. Exista şi un moment de mişcare scenică în climaxul lucrării, când soliştii, în ipostază de „preoţi“, cântă la instrumente de percuţie.
Lucrarea a fost scrisă iniţial pentru saxofon alto şi trombon. Varianta cu cvintet de coarde este dedicată ansamblului Profil. (Diana Rotaru)
Informaţii suplimentare despre eveniment pot fi găsite pe pagina de internet ICR Viena.