Concert Alternativ Quartet, în Sala Mare a ICR

Grupul muzical Alternativ Quartet va susține, cu sprijinul Institutului Italian de Cultură, un concert în Sala Mare a Institutului Cultural Român luni, 4 decembrie 2023, ora 19.30, ca preambul la turneul de lansare al noilor albume ale trupei, „Deocamdată suntemˮ și „Departe de solstițiuˮ. În cadrul evenimentului, va avea loc și vernisajul expoziției fotografului italian Matteo Scarpa, ale cărui lucrări, realizate exclusiv în format analog cu aparate Rolleiflex Old Standard din 1933 și Leica IIIF din anii 1950, constituie componenta vizuală a celor două albume promovate de turneu.

Program

18.30 – Deschidere

19.00 – 19.30 – Prezentare artiști, prezentare expoziție + conferință de presă

19.30 – 20.10 – Concert

20.10 – 20.30 – Vizitare expoziție

„Fotografiez în esență stări de spirit, sau cel puțin încerc să fac asta. Nevoia de catharsis prin fotografie. Caut experiențe de vis, senzuale, nu întotdeauna vizibile în afara unei explorări atente a fotografiei. Fotografiile care însoțesc Alternativ Quartet în această aventură estetică și muzicală sunt rezultatul Foșnetului Stelelor Dimineața. O condiție, o stare de spirit, care îi prinde pe cei afectați nepregătiți, dar care facilitează cunoașterea. Și sub această îndrumare ei ar trebui să fie observați și ascultați.ˮ - Matteo Scarpa

„Decât să schimbăm direct limbajul despre muzică, mai bine ar fi să schimbăm obiectul muzical însuși, așa cum se oferă el vorbirii: să-i modificăm nivelul de percepție și de înțelegere, să deplasăm marginea de contact dintre muzică și limbaj.” - În Grăuntele vocii, Roland Barthes dislocă spațiul de percepție al vocii (botezat obiect al juisării) transformând-o în carne vie. Nu am putea oare să extindem gestul său teoretic asupra întregului corp muzical? - nu doar vocea, ci textura muzicii în întregul ei, luate ca corp granulat și morfoză a realului?Acest lucru reușesc să îl facă fotografiile lui Matteo Scarpa, nu doar prin imaginea lor, ci prin textura și materialitatea care le caracterizează, captând mai mult decât simple peisaje și siluete. Pășunile lui sunt pășunile noastre, iar grăuntele fotografiilor sale a devenit corpul muzicii noastre; punctul de întâlnire nefiind în schimb nici compoziția, nici imaginea, ci facticitatea abrazivă care stă la baza amândurora.

„Grăuntele tocmai asta ar fi: materialitatea corpului vorbindu-și limba maternă: poate litera; aproape sigur semnificația.”, spune și Marcel Hosu, solistul Alternativ Quartet, în Le grain, cartea care va fi lansată pe data de 5 decembrie 2023, cu ocazia primului concert, la Muzeul Național de Artă al României din București.

Turneul propune publicului câte o experiență imersivă de două ore, acompaniată de proiecții video și de un Brass Ensemble de la Filarmonica din Cluj-Napoca, la fiecare dintre cele trei concerte care vor avea loc pe 5 decembrie 2023, la Muzeul Național de Artă al României din București, pe 8 decembrie 2023, la Palatul Culturii din Iași, și pe 14 decembrie 2023, la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

Alternativ Quartet este una dintre primele trupe românești care a decis, încă de la bun început, să se aventureze în compoziții postrock și experimente sonore fragile. Alternativ Quartet s-a format în 2008 la Bistrița / Cluj-Napoca și a lansat de atunci o serie de șapte materiale discografice care urmăresc dezvoltarea lor continuă. De la compozițiile inițiale inspirate de Sigur Rós, precum „Când nu cânt”, „Mulțumesc” și „Nu uita că te aștept”, la piese cu un sound mai aparte precum „Liniștea astupă goluri” și „Sunet prea dactil”, trupa reușește să exprime într-o voce personală muzica din care și-a găsit inspirația: The Books, Mogwai. Albumul cinematic „Iglu / Stasis” marchează o trecere înspre un spațiu și mai personal, plasat la intersecția dintre o intimă apropiere și un abandon distant, care întrerupe un moment de mari incertitudini.

Accesul se face pe baza de invitație.