Proiecția piesei „Legământ” de Sebastian Ungureanu
În data de 18 iulie 2017, la Centrul Cultural al Primăriei Dong Cheng, va avea loc proiecția piesei „Legământ” de Sebastian Ungureanu, în prezența dramaturgului român. Spectacolul de teatru, în interpretarea actorilor teatrului „Gong“ din Sibiu este o
Prima zi a evenimentului „Port, tradiții și obiceiuri la români”
ICR Beijing organizează, în perioada 31 mai – 8 iunie 2017, în patru orașe din China, Beijing, Hangzhou, Shanghai și Tianjin, evenimentul „Port, tradiții și obiceiuri la români”, care cuprinde conferința „Valoare patrimonială şi spirituală: portul
„Port, tradiții și obiceiuri la români”
ICR Beijing organizează în perioada 31 mai – 8 iunie 2017, în patru orașe din China, Beijing, Hangzhou, Shanghai și Tianjin, evenimentul „Port, tradiții și obiceiuri la români” care va cuprinde conferința „Valoare patrimonială şi spirituală: portul
Ansamblul Doina Gorjului își încheie turneul în Vietnan cu două spectacole în orașul Saigon
Ansamblul Doina Gorjului își încheie turneul în Vietnam cu două spectacole susținute în orașul Saigon, participând la evenimentele dedicate Zilei Internaționale a Francofoniei. Turneul Ansamblului a fost inițiat de Institutul Cultural Român de la Beijing și
Spectacolul Amsamblului Doina Gorjului la Hanoi, capitala Vietnamului
Institutul Cultural Român de la Beijing și-a manifestat în aceste zile vocația asiatică prin ieșirea pentru prima oară de la înființare dincolo de granițele Chinei, planificarea și realizarea în două orașe din Vietnam, Hanoi și Saigon, a 5 spectacole ale
Ansamblul Doina Gorjului reprezintă România la evenimentele dedicate Zilei Francofoniei în Vietnam
Institutul Cultural Român de la Beijing, organizează în perioada 15 – 20 martie turneul Ansamblul Doina Gorjului în Vietnam. Turneul este organizat în parteneriat cu Ambasada României la Hanoi, Ministerul Culturii din Vietnam și Biroul Francofoniei Hanoi. ICR
Cea de-a doua serie a cursului de dansuri populare tradiționale românești „Hai să învățăm dansuri populare românești” la sediul ICR Beijing
În perioada 13 martie – 30 mai 2017, Institutul Cultural Român de la Beijing, organizează cea de-a doua serie a cursului de dansuri populare tradiționale românești „Hai să învățăm dansuri populare românești”. Cursul este destinat prietenilor
Un regizor și un coregraf din România omagiați de public, presă și oamenii de specialitate din China
Spectacolul „Însemnarea călătoriei spre vest, o coproducție româno-chineză prezentată la Teatrul Național de Copii din Beijing, urmarea cooperării dintre Teatrul de Animație Țăndărică și instituția chineză și cu susținerea ICR Beijing, a debutat la
Ziua Culturii Române sărbătorită de către ICR Beijing
ICR Beijing organizează cu ocazia Zilei Culturii Române o serie de evenimente în perioada 12 -15 ianuarie 2017. În data de 12 și 14 ianuarie 2017, se va prezenta la Școala Internațională „1 Octombrie din Beijing
ICR Beijing sărbătorește Ziua Culturii Române
ICR Beijing a sărbătorit Ziua Culturii Române prin organizarea mai multor evenimente în perioada 12 -15 ianuarie 2017. În data de 12 ianuarie 2017, a avut loc la Școala Internațională „1 Octombrie din Beijing spectacolul „România, un Rai pe Pământ! organizat
„Călușarii” la Beijing
Pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, România este reprezentată, din 2005, de ritualul „Călușului” și de Doina, din 2009. „Calușul” și „Dansul fecioresc” sunt două dintre cele mai dificile dansuri populare românești.
Coregrafa Cătălina Gubandru la Beijing și Shenzhen
În data de 30 octombrie 2016, în intervalul orar 18. 30 - 19. 30, la Centrul Cultural al Primăriei Dongcheng, a avut loc spectacolul de dans contemporan „My performance realizat de coregrafa și dansatoarea Cătălina Gubandru. Evenimentul a fost organizat de ICR