Librărie temporară la sediul ICR Madrid
Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, în colaborare cu Librăriile Humanitas, o librărie temporară, în perioada 1-7 octombrie 2011, la sediu (C/Marques de Urquijo, 47, 1º dcha. ). Se pot achiziţiona atât cărţi în limba română (literatură, cărţi
Scriitori români inediţi în Spania
Scriitori români inediţi în Spania la Círculo de Bellas Artes (C/ Alcalá, 42), 6 octombrie, ora 19:00 Masă rotundă şi lecturi de fragmente literare. Invitaţi: Cezar Paul-Bădescu (scriitor, jurnalist), Adriana Babeţi (scriitoare, eseistă), Adrian Oţoiu
Concert susţinut de Jordi Savall şi Hespèrion XXI: Dimitrie Cantemir „Cartea muzicii” în dialog cu tradiţiile otomane, româneşti, armeneşti şi sefarde
Cu ocazia participării României ca Ţară Invitată de Onoare la Târgul Internaţional de carte LIBER 2011, Institutul Cultural Român de la Madrid organizează concertul extraordinar Dimitrie Cantemir. „Cartea Muzicii în dialog cu tradiţiile otomane, româneşti,
Cantemireştii şi secolul XVIII românesc - Biblioteca Naţională a Spaniei
„Cantemireştii şi secolul XVIII românesc conferinţă susţinută de istoricul Ştefan Lemny despre familia Cantemireştilor în cadrul ciclului de conferinţe „Tramas europeas: encuentro con autores europeos en la Biblioteca Nacional de España Luni, 3 octombrie,
Scriitori români de expresie germană la Institutul Goethe, Madrid
Miercuri, 28 septembrie, ora 19:30 Invitaţi: Eginald Schlattner (scriitor), Cecilia Dreymüller (critic literar), Nicole Henneberg (critic literar), Catrinel Pleşu (traducătoare, director CENNAC România) Prezentări despre literatura română de expresie germană (Nicole
ATELIER ŞI EXPOZIŢII: Texte desenate - bandă desenată şi ilustraţie contemporană la ICR Madrid
Institutul Cultural Român de la Madrid organizează marţi, 27 septembrie, la sediul Institutului, de la ora 19. 00, o întâlnire între banda desenată şi ilustraţia de carte, între imagine şi text, între imagini şi imagini. Două expoziţii – „Istoria benzii
Ecouri ale tradiţiei evreieşti în cultura română modernă
26 septembrie, 17:30 Casa Sefarad-Israel C/Mayor, 69, parter Conferinţă despre literatura lui Mihail Sebastian şi a lui Max Blecher, susţinută de Eugenia Popeangă Chelaru, prof. univ. Universitatea Complutense. Conferinţă despre Paul Celan, susţinută de Arnau
ARTE VIZUALE: Anaid Art Gallery @ Talking Galleries, MACBA, Barcelona
Pentru a spori vizibilitatea artei contemporane româneşti în spaţiul iberic, ICR Madrid susţine participarea Dianei Dochia, manager general al Anaid Art Gallery, la prima întâlnire a directorilor de galerii, TALKING GALLERIES, ce va avea loc în perioada 19-21 septembrie
EXPOZIŢIE: “Bucureşti. Oraş paradoxal”_ PHOTOESPAÑA2011/ Secţiunea oficială/Madrid
Festival internaţional de fotografie şi arte vizuale - PHOTOESPAÑA2011 Ediţia a XIV – a / Secţiunea oficială Expoziţie: Bucureşti. Oraş paradoxal Vernisaj: 2 iunie, ora 19:30 Perioada: 3 iunie – 11 septembrie Curator: Oana Tănase Artişti Călin Dan
„Bucarest en Zaragoza“ – Bucureşti, oraş invitat în cadrul proiectului „Zaragoza Latină“
„Zaragoza Latină este un proiect multidisciplinar născut în 2004 care intenţionează să creeze o platformă de schimburi şi activităţi culturale concentrate pe cultura latină. Prin intermediul acestui proiect, oraşul Zaragoza devine un centru de interes pentru
Ciclu de film românesc la Zaragoza/"Bucarest en Zaragoza"
Între 31 august şi 3 septembrie va avea loc la Centro de Historia din Zaragoza (Plaza San Agustin, 2 - 50002 Zaragoza) , în cadrul proiectului „Bucarest en Zaragoza, care se desfăşoară la Zaragoza între 26 mai şi 11 septembrie, un ciclu de film românesc. Intrarea
EXPOZIŢIE: Ultima transhumanţă de Dragoş Lumpan_PHOTOESPAÑA2011/ Open PHoto Cuenca
Festivalul internaţional de fotografie şi arte vizuale - PHOTOESPAÑA2011 Ediţia a XIV – a / Secţiunea Open PHoto Cuenca Expoziţie: Ultima transhumanţă Artist: Dragoş Lumpan Vernisaj: 10 iunie, ora 12:00 Perioada: 10 iunie – 24 iulie Loc: Fundaţia Antonio Saura.