Institutul Cultural Român de la Beijing organizează luni, 10 martie, de la ora 15.00,conferința "Dimitrie Cantemir, deschizător de drumuri al culturii românești în lume: un ilustru contemporan al împăratului Kangxi" susținută de prof. Ștefan Lemny, la Beijing Foreign Studies University .
Domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir (1673-1723) reprezintă o personalitate intelectuală de prim rang, atât prin diversitatea și originalitatea operei sale, cât și prin importanța acesteia în evoluția modernă a culturii române. Totodată, el este prima figură marcantă care a contribuit la promovarea culturii naționale dincolo de hotare, anticipând cu două secole realizările unor renumiți compatrioți de prestigiu mondial, precum Brâncuși, Enescu, Ionesco și alții.
Conferința își propune să evoce complexitatea acestui precursor al prezenței culturii române în lume, dintr-o perspectivă comparativă, având în vedere contemporaneitatea sa cu una dintre cele mai ilustre figuri ale istoriei chineze, împăratul Kangxi (1654–1722). În ciuda distanței geografice și a diferențelor dintre domnia efemeră a prințului român și lunga domnie a suveranului chinez, exemplele lor sunt relevante prin aceeași pasiune creatoare care i-a animat, prin contribuțiile lor la dezvoltarea artelor și științelor în țările și epoca lor, precum și prin îmbogățirea patrimoniului cultural al umanității.
În încheiere, istoricul Stefan Lemny va prezenta cartea sa publicată în Franta în 2009 Les Cantemir : l'aventure européenne d'une famille princière au XVIIIe siècle, carte care a fost tradusa si republicata de mai multe ori la Polirom. Conferinta lui va fi de asemenea însotita de un powerpoint.
În prezent, Ștefan Lemny ocupă funcția de Șef al Colecțiilor de Istorie Modernă la Bibliothèque nationale de France (BNF), una dintre cele mai prestigioase instituții academice din lume. În această calitate, el coordonează și promovează cercetarea în domeniul istoriei moderne și se implică activ în conservarea și descoperirea documentelor istorice valoroase din această perioadă. De asemenea, colaborează cu multiple instituții academice internaționale, publică lucrări științifice și participă la conferințe internaționale pe teme precum Iluminismul, sensibilitatea istorică și formarea identității naționale. Datorită contribuțiilor sale remarcabile la dezvoltarea cercetării academice atât în Franța, cât și pe plan internațional, Ștefan Lemny a devenit o voce de referință în studiul istoriei culturale europene. El reunește cultura istorică românească cu contextul european mai larg, oferind perspective academice profunde și o abordare interculturală valoroasă.
Intrarea este liberă, pe bază de înregistrare la ema.stoian@icr.ro. Vă așteptăm cu drag!