- 29 October 2019
- Tags Icr Institutul cultural roman Film Proiectii Filme romanesti Zilele filmului la Bremen
Cunoscuți regizori români își vor prezenta filmele în perioada 1-3 noiembrie 2019 la cea de-a doua ediție a „Zilelor Filmului Românesc de la Bremen”, la cinematograful City 46, Birkenstraße 1, eveniment realizat cu sprijinul Senatului pentru Cultură ( Ministerul Culturii) din Bremen și a Institutului Cultural Român de la Berlin.
Protagoniștii „noului val românesc”, Corneliu Porumboiu, Radu Jude și Andrei Ujică, alături de celebra Elisabeta Bostan și Ilinca Călugăreanu propun publicului german câteva filme artistice românești, două filme documentare, o selecţie de scurtmetraje și un clasic pentru copii. Astfel, sunt introduse publicului din Bremen una dintre cele mai interesante lumi cinematografice, cea românească.
„Zilele Filmului Românesc de la Bremen” este o manifestarea culturală care are în fiecare an în prim plan o ţară diferită, anul acesta fiind rândul României să-și prezinte capodoperele cinematografice. Scopul evenimentului este acela de a crea schimburi culturale între realizatorii de film germani și străini.
Curator al programului filmelor românești de lungmetraj și autoarea textelor de prezentare ale filmelor în limba germană este Irene Rudolf, jurnalist și critic de film.
„Zilele Filmului Românesc de la Bremen” sunt o cooperare a Filmbüro Bremen și City 46.
Programul evenimentului:
Vineri 1 noiembrie 2019
17:30 - „ Videogramele unei revoluții/Videogramme einer Revolution”, D/RO 1992, R: Andrei Ujică și Harun Farocki, durata 107 minute - film documentar despre revolutia din 1989, prezentată într-o nouă formă istoriografică bazată pe imagini filmate.
20:00 - „ Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, RO/D/ BG/FR/CZ 2018, R: Radu Jude, durata 139 minute
Sâmbătă, 2 noiembrie 2019
15:30 - „Veronica”, RO 1972, R: Elizabeta Bostan, durata 90 minute- film pentru copii
17:30 - „ Chuck Norris versus Communism, GB/RO/D 2014, R: Ilinca Călugăreanu, durata 83 minute
20:00 - Seară de scurtmetraje
Duminică, 3 noiembrie 2019
15:30 - Filme pentru copii
17:30 - „Olanda”, D 2019, R: Bernd Schoch, durata 154 minute
20:00 - „Comoara”, RO/FR 2015, R: Corneliu Porumboiu, durata 89 minute
Mai multe detalii puteți găsi aici.