- 21 March 2024
- Tags Târgul de Carte de la Leipzig ICR
Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții susține prezența românească la Târgul de Carte de la Leipzig, cel mai important eveniment central și est-european dedicat autorilor, traducătorilor, lecturilor și dezbaterilor literare. Astfel, prezența românească la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig din anul acesta (21 – 24 martie 2024) aduce în prim plan autori și autoare din România, precum și scriitori de limbă germană, cu origini românești.
Nouă autori invitați, 12 evenimente, peste 150 de titluri expuse, o mini librărie cu carte românească, precum și alte surprize literare așteaptă publicul la standul României organizat de Ministerul Culturii (Hala 4, D311), sub cunoscutul motto „Books For Friends”.
Totodată, vor fi expuse cărțile premiate recent la prima gală a Premiilor Cărturino, iar într-un spațiu dedicat, în colaborare cu Centrul Național al Cărții și Traduki, se vor afla titluri traduse în limba germană în ultimii ani.
De asemenea, în premieră pentru standul național la Târgul de Carte de la Leipzig, vizitatorii vor putea achiziționa carte românească de la partenerul diasporaciteste.eu, librărie românească din Praga.
Doi dintre autorii prezenți la standul României au cărți traduse în premieră în limba germană, ceea ce confirmă un interes în creștere al spațiului literar de limbă germană față de literatura română de ultimă oră: Andra Rotaru și Nichita Danilov. Tatiana Țîbuleac va fi prezentă cu ocazia apariției versiunii germane a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi. În cadrul programului de evenimente și întâlniri vor participa și prozatoarea Raluca Nagy, nominalizată la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, precum și Flavius Ardelean-Bachmann, autor de cărți pentru copii și de romane fantasy, tradus deja cu succes în Germania.
Celor cinci scriitori menționați li se vor alătura patru autori originari din România, care sunt deja prezențe de succes în spațiul literar de expresie germană: Alexandru Bulucz (poet, traducător, critic literar și editor), Dana Grigorcea (prozatoare, laureată a Premiului Elvețian pentru Literatură, 2022), Iris Wolff (una dintre cele mai apreciate prozatoare germane din ultimii ani, laureată printre altele a Premiului Chamisso-Preis/Hellerau, 2023) și Jan Cornelius (traducător, prozator).
Autorii invitați vor participa la 12 evenimente – lansări de carte și dezbateri – moderate de cunoscuți traducători, critici literari și autori din spațiul german: Georg Aescht, Jan Cornelius, Iulia Dondorici, Jan Koneffke, Jörg Plath, Ernest Wichner. Evenimentele se regăsesc în programul oficial al Târgului, Leipzig liest / Leipzig citește.
Un loc important în programul României îl vor avea lansările / prezentările noilor titluri apărute. Andra Rotaru și Dana Grigorcea sunt invitate să vorbească despre cărțile lor, Tribar (traducere de Alexandru Bulucz, Elif Verlag, 2022) și, respectiv, Das Gewicht eines Vogels beim Fliegen (Penguin Verlag, 2024). Iris Wolff va discuta cu Ernest Wichner despre ultimul ei roman, Lichtungen (Klett-Cotta, 2024) și Nichita Danilov, împreună cu traducătorul său, Jan Koneffke, vor prezenta ediția bilingvă, română-germană, Vulturii orbi/ Die blinden Adler (pudelundpinscher edition, 2023).
Prozatorul Jan Cornelius își va lansa cartea sa pentru copii, Wittchen ohne Schnee(Telegramme Verlag, 2024) într-un dialog cu Dana Grigorcea. Der Sommer, als Mutter grüne Augen hatte (Kampa Verlag, 2023), versiunea germană a volumului de debut al Tatianei Țîbuleac, va fi prezentată cu prilejul unui dialog între autoare și Ernest Wichner, traducătorul cărții.
În ultimii ani, dezbaterile pe teme de actualitate au căpătat o pondere tot mai mare în cadrul evenimentelor organizate la standul României. Anul acesta, discuțiile vor aborda teme precum sentimentul de apartenență la un spațiu anume, literatura pentru copii, poezia română în prezent, literatura scrisă de femei, rolul traducătorilor în promovarea literaturii.
Prima dezbatere, intitulată „Literatura pentru copii și tineret, o miză pe piața internațională de carte” și moderată de Iulia Dondorici, îl va avea ca invitat pe tânărul Flavius Ardelean-Bachmann, autor de cărți pentru copii și de romane fantasy. La scurt timp după debutul din țară, două dintre romanele sale fantasy, apărute la Homunculus Verlag, au devenit foarte cunoscute în rândul publicului tânăr din Germania.
La standul Traduki, evenimentul intitulat „Toaca și grădina de sticlă. Trecutul în azi” îi reunește pe Tatiana Țîbuleac și Alexandru Bulucz într-o discuție care va avea ca punct de pornire creațiile literare ale celor doi. Amfitrion: jurnalistul Jörg Plath.
„Voci feminine tot mai puternice în literatura română contemporană” este titlul dezbaterii la care participă autoarele Andra Rotaru, Raluca Nagy și Tatiana Țîbuleac, iar moderator va fi Ernest Wichner.
Andra Rotaru, Nichita Danilov, Alexandru Bulucz și Traian Pop Traian sunt invitați la o discuție pe tema liricii actuale: „Poezia română contemporană - De la construct social la activism”, având-o ca moderatoare pe Iulia Dondorici.
O temă actuală și care aduce în prim plan munca traducătorilor literari va fi abordată la întâlnirea: „Rolul traducătorului din Europa Centrală și de Est în promovarea literaturii”, cu participarea autorilor, traducătorilor și managerilor culturali Alexandru Bulucz, Iulia Dondorici, Georg Aescht, Jan Koneffke, Angelika Salvisberg (Traduki). Amfitrion: Ernest Wichner.
Locul nașterii și țara în care am ales să trăim, limba maternă versus limba în care scriem sunt câteva teme care vor fi incluse în dezbaterea „Patria este acolo unde scriu sau acolo de unde am plecat?”. Participanți sunt Tatiana Țîbuleac, Raluca Nagy, Dana Grigorcea și Flavius Ardelean-Bachmann. Georg Aescht va asigura moderarea acestui dialog.
Unul dintre evenimentele așteptate de marele public în perioada Târgului de Carte de la Leipzig este Balkan Night, seara de muzică și poezie de la UT Conewitz. Sâmbătă, 23 martie, Alexandru Bulucz va urca pe scenă pentru a dialoga cu jurnaliștii culturali Amin Kamber și Vivian Perkovic.
Ca de fiecare dată, la standul românesc vor avea loc și evenimente organizate de Editura Pop din Ludwigsburg dedicate mai multor traduceri recent apărute din literatura română.
Țările de Jos și Flandra sunt invitatul de onoare al ediției din acest an a Târgului de Carte de la Leipzig.
Organizator: Ministerul Culturii
Parteneri: Traduki, Centrul Național al Cărții, librăria diasporaciteste.eu.
Sponsori: Aqua Carpatica, Uzina Coffee.