În perioada 8-15 septembrie 2011, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu" de la Berlin în colaborare cu Centrul Internaţional de dans fabrik Potsdam şi Asociaţia Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului invită publicul german să descopere spectacole româneşti de dans contemporan. Societate, sex, sentimente – nimic nu este tabu, ci doar privit cu o ironie ascunsă şi cu mult curaj. Proiectul „Moving Romania" se desfăşoară la Potsdam şi este finanțat de Centrul Național al Dansului București și de Fundația Robert Bosch.
Dansul în România se află într-o fază de redescoperire. Formatele, limbajul corporal, graniţa dintre actor şi dansator dar şi dintre dans şi performance se topesc sub umbrela neconvenţionalului. Moving Romania este primul festival de dans contemporan românesc organizat în spaţiul german.
Andreea Novac, Cosmin Manolescu, Sergiu Matis, Vlaicu Golcea, Bogdana Pascal, Mihaela Michailov, Mădălina Dan sunt protagoniştii scenei româneşti de dans contemporan, care îşi lasă amprenta în întreaga Europă.
În program:
WHITE WORDS-BLUE HEARTED de / cu Mihaela Michailov şi Mădălina Dan – Performance
DUET de / cu Vlaicu Golcea şi Sergiu Matiş – Performance
PRETEND WE MAKE YOU HAPPY de Andreea Novac, cu Ştefan Lupu, Alin State, Istvan Teglas – Performance
DANCE A PLAYFUL BODY de Andreea Novac, cu Istvan Ţeglaş – Performance
SUPERGABRIELA de Cosmin Manolescu, cu Camille Mutel, Litsa Kiousi, Cosmin Manolescu – Performance
INCREASING ROMANIAN DANCE – Instalaţie video despre dansul contemporan românesc de Bogdana Pascal
ARE WE READY? – masă rotundă cu coregrafi şi manageri culturali din România şi Germania
DANCEe & MUSIC JAM SESSION cu Vlaicu Golcea.