Mirela Trăistaru va expune în cadrul Satellite Office Bussines Center din Zürich

La invitația Aubach Embassy of Art Gallery, în perioada 15.06 – 15.09.2017, artista Mirela Trăistaru va expune în cadrul Satellite Office Bussines Center din Zürich (Elveția) aproximativ 25 de lucrări de pictură de mari dimensiuni, sub titulul Paradise, ce ilustrează spațiul primordial, acel început de lume în care omul modern, supraaglomerat și grăbit, caută să se refugieze pentru a-și găsi liniștea. Evenimentul va aduna personalități ale diasporei române, precum și oameni de afaceri elevețieni, colecționari și amatori de artă din Elveția.

Pentru Mirela Trăistaru grădina este un microcosmos, o lume personalizată prin gestul său de a marca unghiurile privirii. Semnificația acestui exercițiu se traduce pentru ea în plăcerea de a vizualiza, de a decupa imagini, în final de a se auto-prezenta prin acest dialog dintre om și natură. Ea nu inventează, ci decupează, pune în valoare priveliști devenite idilice, mai ales pentru privitorul citadin. Ea este personajul pe care nu-l vedem, dar care înlesnește această cunoaștere, introduce ochiul nostru într-un univers pe lângă care trecem cu ușurință fără a-l privi cu atentie. La rândul lor, grădinile sau parcurile, sursele ei constante de inspirație, sunt imaginate de om, sunt construite, induc un anume spirit prin care frumosul natural este pus în valoare. Este o lume reală, dar controlată. O scenografie pe care ea o descoperă în mediul ambiant și în care intervine, nu doar prin decupaje, ci si prin stabilirea unei relații directe cu acesta. Ea construiește totul din perspectiva unei imagini integratoare, pe care în acest moment am putea să o privim ca pe un manifest ce trebuie să trezească omenirea din artificialitatea în care trăiește. Miracolul naturii este un fapt pe care îl descoperim zi de zi, el rămâne în continuare sursa inepuizabilă, chiar și pentru o lume ce a avut iluzia pentru o clipă că îl poate ignora. Pentru Mirela Trăistaru, relația cu mediul natural este privită din perspectiva unei iluzorii întoarceri spre origini. Chiar dacă privirea ei se oprește asupra unor grădini construite, imaginate de mintea omului, accentul pe care ea îl scoate în evidență în pictura sa este cel al sălbăticiei, al unei vitalități ce nu poate fi constrînsă, ce se dezvoltă de la sine și nu neapărat pe cel al geometriei, al unei arhitecturi dirijate de mîna omului. Vegetația abundentă, diversitatea, explozia unei frumuseți sălbatice, fac ca aceste colțuri de parcuri sau grădini să aibă o forță recuperatoare extraordinară.

Aceste imagini, pe care le găsim în pictura ei, sunt o prezență greu de ignorat, reprezintă o lume căreia trebuie să-i ramânem parteneri, convinși fiind că facem parte din ea, că ne aparținem unii celorlalți. Nu întâmplător, una dintre primele ei expoziții a purtat numele de „Paradis”, loc primordial, centrul aspirațiilor noastre, metafora nostalgică a tuturor idealurilor imaginate de omenire în existența ei, locul unde binele rămâne suveran. În spiritul acestor idealuri, ea privește relația om-natură nu ca pe o realitate pasivă, ci în acțiune. Dorinta integrării, comuniunea cu aceasta îi dau Mirelei Trăistaru prilejul de a imagina personaje-grădini, de a crea o realitate, ce comunică în două direcții importante: frumosul, armonia și miracolul vieții, capacitatea de a renaște, de a perpetua. Asa s-a născut body-painting-ul, o modalitate nu de ea inventată, dar la noi, ea este printre puținii care o practică. Personaje feminine răsar din grădinile imaginate de ea, devin o realitate palpabilă, o prezență ce simbolizează unitatea unui mediu, ale cărui valențe comune sunt ușor de descoperit. Ea coboară din sfera imaginației poetice metafore greu de egalat, le traduce într-un fel propriu lumii în care trăim, prin nevoia de concret, de a face sa devină palpabil un lucru pe care altădată îl acceptam doar ca iluzie. Femei-grădini, simbolul unei lumi aflată în continuă prefacere. Feminitatea este văzută ca o grădină ce simbolizează esența vieții. Iar aceasta rămâne, chiar și pentru orgoliul contemporan, cel care uneori se amăgește cu iluzia că este stăpânul lumii în care trăiește, miracolul ce se repetă în fiecare clipă și care scapă înțelesului. Privind aceste grădini și personajele coborâte din ele, trăim farmecul anotimpurilor ce se succed, al trecerii timpului, ciclul continuu al lumii vii, renașterea perpetuă, avem speranța fără de care n-am putea fi.^[9] - Maria-Magdalena Crișan