- 23 July 2019
- Tags Icr stockholm Concert Adam Baldych Elena mindru
Grupul muzical de jazz Elena Mîndru Finnection în colaborare cu violonistul polonez Adam Baldych va concerta în data de 13 august, începând cu ora 19.00, în cadrul ediției din 2019 a Festivalului Culturii din Stockholm (Stockholms Kulturfestival). Evenimentul este sprijinit de Institutul Cultural Român de la Stockholm în parteneriat cu Institutul Polonez din Stockholm.
Grupul de jazz româno-finlandez Elena Mîndru Finnections, condus de Elena Mîndru, câştigătoare a concursului Montreux Jazz Voice Competition a fost înfiinţat în 2013 şi este stabilit la Helsinki. În mai 2014, grupul muzical a câştigat finalele concursului finlandez Young Nordic Jazz Comets, urmând să reprezinte Finlanda în cadrul Festivalului de Jazz Finlandez în septembrie 2014, la Helsinki. Primul lor album Evening in Romania (2014, EM Records) a fost foarte bine primit în Finlanda, România (unde a fost premiat ca cel mai bun album de jazz din 2014) şi în alte ţări europene, fiind consideraţi a aduce un sunet proaspăt şi inovator. Repertorul lor se bazează, în principal, pe compoziţii de voce şi pian, invitându-i pe ascultători într-o călătorie muzicală exotică. Jazz-ul grupului muzical Elena Mîndru Finnections se împleteşte în mod inventiv cu elemente de muzică tradiţională românească. Solista Elena Mîndru este acompaniată de un cvartet de jazz acustic ce include vioara care, uneori, se transformă cu măiestrie într-un saxofon.
Adam Baldych,violonist și compozitor, s-a născut în 1986, în Polonia. A început să cânte de la vârsta de 16 ani pe scenele internaționale din: Germania, Polonia, Serbia, Ungaria, Indonezia, Spania, Franța, SUA. Adam Baldych este cunoscut și apreciat pentru sunetul și compozițiile sale originale, fiind considerat "unul dintre cei mai interesanți violoniști de jazz din Europa". Violonistul polonez face referiri, în muzica sa, la tradițiile poloneze, reușind în felul acesta să estompeze diferențele dintre muzica clasică și jazz. Primul său album "Imaginary Room" a fost produs de Siggi Loch și Nils Landgren și înregistrat cu renumiți artiști de jazz europeni precum: Lars Danielsson, Jacob Karlzon, Verneri Pohjola, Morten Lund, Marius Neset. Adam Baldych a fost invitat în cadrul unora dintre cele mai importante festivaluri de jazz din Europa, printre care Festivalul de Jazz din Montreux (Elveția) și Festivalul de Jazz din Londra. Al doilea său album a fost înregistrat împreună cu artistul israelian Yaron Herman și a fost lansat în 2014. Adam Baldych este câștigătorul mai multor competiții muzicale din Polonia și din străinătate.
Concertul va avea loc pe scena Skeppsbron, intrarea fiind liberă. Participă : Elena Mîndru (voce), Adam Baldych (vioară), Tuomas J. Turunen (pian), Oskari Siirtola (contrabas), Anssi Tirkkonen (tobe).