Drama României anilor '50 sub lupa unui romancier britanic

Un eveniment special pentru ICR Londra este lansarea romanului Painter of Silence, al scriitoarei britanice Georgina Harding - povestea unei prietenii emoţionante şi originale. Proaspăt lansat de Bloomsbury Publishing, una dintre cele mai mari edituri de pe scena londoneză, romanul iluminează o suită de unghiuri impresionante ale dramaticilor ani '50 în  România.

Pictural, sobru şi intens, Painter of Silence se bucură din plin de aprecierea criticilor: stilul Georginei Harding a fost comparat cu cel al lui Anne Michaels, Michael Ondaatje şi Sandor Marai. Romanul este construit în jurul lui Augustin, un surdomut găsit pe treptele unui spital, într-un sat din Moldova, care începe să deseneze pentru a îşi povesti viaţa. Singura care îi înţelege desenele este Safta, o tânără infirmieră şi veche cunoştinţă. Prin imagini care construiesc o viziune extraordinară, Augustin spune povestea unui ţinut zdruncinat de război, marcat de înfrângeri şi salvat prin speranţă.

Georgina Harding este autoarea romanului The Solitude of Thomas Cave (Bloomsbury, 2007) şi a două lucrări de non-ficţiune - Tranquebar: A Season in South India şi In Another Europe. The Spy Game, cel de-al doilea roman al său (Bloomsbury, 2009), a fost nominalizat la Encore Award 2011.

Seara va începe cu o prezentare a romanului de către Alexandra Pringle, redactor-şef Bloomsbury Publishing, urmată de o lectură a autorului şi de o sesiune de autografe.

Cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul Bloomsbury (£13.49): http://www.bloomsbury.com/Painter-of-Silence/Georgina-Harding/books/details/9781408821121.

Unde: Institutul Cultural Român, Londra Când: 13 martie 2012, 19.00

Intrare liberă. Recomandăm ca rezervările să fie făcute din timp. Pentru confirmări, vă rugam contactaţi-ne la T: 0207 752 0134, E: office@icr-london.co.uk.