„Doar o răsuflare” și „Câini”, premiate la Festivalul Let’s CEE din Viena / www.aarc.ro

17 producții și coproducții românești au fost prezentate în cadrul LET’S CEE Film Festival, care s-a desfășurat între 21 și 27 martie 2017 la Viena.


Doar o răsuflare (regia Monica Lăzurean-Gorgan) a câștigat premiul pentru cel mai bun film documentar la LET’S CEE Film Festival, care s-a desfășurat la Viena, în perioada 21-27 martie 2017.

Juriul competiției de documentar a fost format din Houchang Allahyiari, Tiziana Aricò, Goran Rebić. „Un film care ne-a tăiat răsuflarea. De-a lungul a șapte ani, urmărim soarta unei familii dintr-un mic orășel transilvănean. O profundă și emoționantă serie de evenimente se acumulează în momente de mare intimitate și intensitate, regândind întrebări universale despre viață, iubire și moarte,” a fost motivația celor trei jurați.


O mențiune specială la categoria Promising Debuts a ajuns și la Câini (regia Bogdan Mirică). „Să ai un câine sau un topor te ajută când îndrăznești să te aventurezi pe acest teritoriu românesc de la granița cu Ucraina. Captivantul western spune povestea unei moșteniri pe care nimeni nu și-ar dori-o. O țară a nimănui, acest teren devine spațiul fărădelegilor pentru un joc de atmosferă: pământul nemărginit se transformă într-un loc strâmt în care nu te poți mișca. Tulburătoarea critică a societății pe care o face Bogdan Mirică produce un efect percutant cu un minim efort,” motivează juriul din care au făcut parte Nicole Albiez, Sabine Hiebler și Magdalena Zelasko.


Detalii: Letsceefilmfestival.com


Articolul integral poate fi accesat aici: http://aarc.ro/articol/doar-o-rasuflare-si-caini-premiate-la-festivalul-lets-cee-din-viena