Cristian Mungiu la Stockholm la invitaţia Institutului Cultural Român


Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", câştigătorul trofeului Palme d'Or de anul acesta, a fost inclus în selecţia oficială a Festivalului de film de la Stockholm, fiind prezentat în premieră publicului suedez pe 15 noiembrie, ora 20.00, la cinematograful Grand. La invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm, Cristian Mungiu va fi prezent la premieră, pentru a vorbi despre film şi a răspunde la întrebările publicului.

"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" va fi proiectat şi în zilele de 21 noiembrie, ora 18.30, la cinematograful Saga, şi 25 noiembrie, ora 16.00, la cinematograful Grand. În Suedia, filmul a fost achiziţionat de distribuitorul NonStop Entertainment AB şi va intra în cinematografe pe 30 noiembrie.

Un alt film românesc prezentat în cadrul Festivalului de film de la Stockholm este "California Dreamin'", al regretatului regizor Cristian Nemescu. Filmul a fost inclus în secţiunea Open Zone şi urmează a fi proiectat pe 15 noiembrie, ora 14.30 la cinematograful Grand, 16 noiembrie, ora 20.30 la cinematograful Saga, 19 noiembrie, ora 14.30 la cinematograful Sture, precum şi pe 20 noiembrie, ora 15.00 şi 21 noiembrie, ora 20.00, la cinematograful Skandia.

Accesul la filmele difuzate în cadrul festivalului se face pe bază de abonament. Pentru mai multe informaţii, vezi http://www.stockholmfilmfestival.se/medlem/bli_medlem/