Tricolorul românesc, la înălțime în marile orașe ale lumii

Centenarul Marii Uniri și Ziua Națională - sărbătorite de Institutul Cultural Român pe meridiane


Concerte cu soliști români de renume mondial care au interpretat compoziții clasice și contemporane, proiecții de filme, evenimente multidisciplinare, expoziții de fotografie, conferințe au fost organizate de Institutul Cultural Român, în colaborare cu Ambasadele României în străinătate, nu doar în marile capitale europene precum Paris, Bruxelles, Londra sau Berlin, dar și în orașe în care cultura română a fost de puține ori reprezentată: Seul, Nicosia sau Reykjavik.

Pentru Institutul Cultural Român, celebrarea Centenarului României moderne a demarat în urmă cu un an, când a fost organizată o serie de evenimente culturale pentru celebrarea Zilei Naționale a României și, totodată, a Marii Uniri. Efortul de a promova valorile și cultura română va continua și în 2019 prin participarea la Sezonul România-Franța și, mai ales, prin seria de proiecte culturale de anvergură programate să aibă loc în Belgia, România fiind țară invitată a Festivalului EUROPALIA. Totodată, reprezentanțele din străinătate, cu precădere cele din Europa, vor organiza evenimente și proiecte de diplomație publică dedicate preluării președinției Consiliului Uniunii Europene.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, Institutul Cultural Român de la Bruxelles a prezentat, în colaborare cu Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană și cu Ambasada României în Regatul Belgiei, expoziția foto-documentară „Martirii Marii Uniri. Destinele unei generații de excepție”, la Muzeul Autoworld. Expoziţia ilustrează, parcursul istoric, biografiile şi gândirea politică a personalităţilor emblematice care au avut un rol fundamental la construcţia Marii Uniri. De asemenea, la Haga a fost organizat un concert de gală intitulat „Echoes of Bucharest/ Ecourile Bucureștiului”, susținut de Alex Simu Quintet, dedicat Zilei Naționale a României în Regatul Țărilor de Jos.

100 ans d'intimité – Les roumains qui ont fait la France”

Institutul Cultual Român de la Paris a prezentat expoziţia „100 ans d'intimité – Les roumains qui ont fait la France”/„100 ani de intimitate – Românii care au construit Franţa”, concepută şi curatoriată de Marcela Feraru, inaugurată pe gardul Panthéonului din Paris pe 1 decembrie 2018 şi care va fi deschisă publicului până la încheierea sezonului România-Franţa, respectiv 14 aprilie 2019. Totodată, ICR Paris organizează, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în perioada 13-16 decembrie 2018, la cinematograful Reflet Médicis din Paris, proiectul „Panorama filmului românesc”, în deschiderea Sezonului România-Franţa. De asemenea, activitatea ICR Paris a inclus evenimente programate în cadrul Sezonului, și anume: retrospectiva operei artistului plastic Christian Paraschiv la Galeria Oudin, Nomos, iar pe 2 decembrie 2018, cu ocazia Zilei Naționale a României, ICR Paris a organizat, la Ambasada României în Franța, concertul Rapsodia română la Paris, eveniment ce încheie turneul Festivalului SoNoRo din acest an.

ICR Londra a organizat, pe 1 decembrie 2018, la sediul său din vestitul cartier Belgravia, un eveniment de celebrare a Zilei Naționale a României în Anul Centenarului, dedicat publicului britanic și românesc deopotrivă. Organizat în parteneriat cu Ambasada României la Londra, evenimentul l-a avut ca invitat principal pe profesorul Marius Turda de la Universitatea Oxford Brookes, care a susținut o prelegere cu titlul „România Mare 1918: Câteva reflecții istorice”, completată de prezentarea proiectului expozițional „Ştiinţă şi etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor 30”. Proiectul a inclus și proiecția documentarului „România neîmblânzită”, unul dintre cele mai apreciate filme dedicate frumuseților și bogăției naturale ale României, în regia lui Thomas Barton-Humphreys. Pe 28 noiembrie, la Royal Festival Hall din cadrul prestigiosului Southbank Centre, a avut loc concertul de gală susținut de London Philharmonic Orchestra și dedicat dublei aniversări, Ziua Națională a României şi Centenarul Marii Uniri. Alături de prestigioasa orchestră, concertul i-a avut ca protagoniști pe renumitul dirijor Andrés Orozco-Estrada, pe violonista Viktoria Mullova şi pe violoncelistul Matthew Barley. Concertul a fost deschis cu „Rapsodia română”.

Programul de celebrare a Zilei Naționale a României şi a Centenarului Marii Uniri derulat de Institutul Cultural Român din Londra a ajuns, în 15 noiembrie, și în capitala Islandei, unde, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Danemarcei şi Consulatul Onorific al României la Reykjavik, a avut loc un eveniment special dedicat femeilor românce în contextul tragic al Primului Război Mondial. Evenimentul s-a desfășurat în cinematograful de artă din Reykjavik, Bíó Paradís, şi a constat în proiecţia filmului „Ecaterina Teodoroiu” (1978, r. Dinu Cocea) şi vernisajul expoziţiei foto-documentare „Războiul la feminin: româncele în Marele Război”, o evocare a excepționalei contribuții a femeilor din România la victoria din Primul Război Mondial. Proiecţia filmului a fost precedată de un dialog între istoricul islandez Valur Gunnarsson şi istoricul român Florin Nicolae Ardelean de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.

Cea mai importantă iniţiativă a ICR Londra în Anul Centenar o reprezintă realizarea şi instalarea unei statui a Reginei Maria, principala personalitate-punte dintre România şi Marea Britanie, în orașul Ashford, comitatul Kent - locul de naștere al Reginei. Cu ocazia dezvelirii statuii, pe 12 decembrie 2018, va avea loc o ceremonie la care vor fi prezenţi, alături de preşedintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Ţuroiu, reprezentanți ai Ambasadei României la Londra, precum și ai Caselor Regale ale Marii Britanii şi României, Gerry Clarkson CBE, președintele Consiliului Local Ashford, oficialități de rang înalt din România şi Marea Britanie.Ca urmare a câștigării concursului demarat de ICR în vara acestui an, opera amplasată în orașul Eastwell Manor este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti.

ICR Berlin a marcat Ziua Naţională printr-o serie de evenimente organizate la Heidelberg și München. Evenimentul din Heidelberg a constat într-o prezentare a antologiei „Viața ca un blat de tort”, o lectură cu scriitorii Dan Lungu și Ioana Pârvulescu și un concert cu Cvartetul Martfeld. La Filarmonica din Munchen a avut loc concertul Quartetului Bălănescu „SoulEtude - Hommage an Sergiu Celibidache”. Seminificativă a fost și marcarea, la Berlin, a deschiderii Sezonului Cultural România-Franța prin organizarea concertului cu compoziții din Primul Război Mondial - George Enescu, Claude Debussy, Gabriel Pierne. Concertul, organizat în data de 27 noiembrie 2018, la Institutul Francez din Berlin, a fost dedicate, totodată, celebrarii Centenarului și Zilei Naționale.

Video-mapping pe Teatrul São Carlos din Lisabona

Deschiderea oficială a celebrării Zilei Naționale, la care au fost invitate personalităţi portugheze, autorităţi şi membrii Corpului Diplomatic acreditat la Lisabona, a debutat cu o proiecție de tip video-mapping pe Teatrul São Carlos, care a evocat istoria, tradiţiile şi personalităţile României.

Violonistul Alexandru Tomescu, venit la Lisabona cu celebra vioară Stradivarius şi acompaniat de pianista Angela Drăghicescu, a oferit, în Sala Mare a Teatrului Municipal São Luiz, un recital de muzică clasică.

Institutul Cultural Român de la New York, în colaborare cu Misiunea Permanenta a României la ONU, a organizat, la prestigioasa sală de concerte Merkin Hall din cadrul Kaufman Center for Performing Arts, un concert de gală bazat aproape în întregime pe un repertoriu românesc, susținut de Alexandra Dariescu.

De asemenea, ICR New York a organizat la sediul său concertul sopranei Laura Nicorescu, acompaniată de pianistul Adrian Kelly.

La Roma, mezzosoprana Ruxandra Donose și Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, dirijată de Gabriel Bebeșelea, au concertat în Sala Sinopoli a Auditorium Parco della Musica. Concertul a fost însoţit de o expoziţie foto-documentară intitulată „George Enescu în vremea Marelui Război 1914-1918”, realizată de Muzeul Național „George Enescu”, în Foaierul Sălii Sinopoli – Auditorium Parco della Musica din Roma.

ICR Beijing a organizat conferinţa „De la neolitic la Centenarul Marii Uniri”, susținută de Andra Pătrășcanu la sediul ICR Beijing și la Institutul de Arheologie din cadrul Academiei de Științe Sociale din China și expoziția „Cucuteniada”, cu câteva lucrări moderne cu influențe neolitice, realizate de artistul Sorin Pătrășcanu. De asemenea, a organizat concertul de nai „Muzica Unirii”, susținut de naistul român Nicolae Voiculeț, în sala de concert a Conservatorului de Muzică din Xi’an.

Maestrul Gheorghe Zamfir și orchestra „Fraţii Cazanoi” au concertat, de Ziua Națională, la Conservatorul din Luxemburg, unde au prezentat un program muzical alcătuit din lucrări din folclorul românesc, precum şi din repertoriul internaţional.

ICR „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul a organizat un concert extraordinar de muzică și dans folcloric susținut de Ansamblul Cununa Carpaților cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Consulatul General al României la Istanbul, în sala mare de spectacole a Centrului Cemal Reșit Rey din Istanbul.

Institutul Cultural Român de la Madrid, sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei, a sărbătorit Ziua Naţională a României prin recitalul „100 de ani de muzică românească”, susținut de pianistul Cristian Niculescu, la Ateneul din Madrid.

În cadrul recepţiei organizate de Ambasada României în Republica Cehă cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a României și a Centenarului Marii Uniri, Institutul Cultural Român de la Praga a organizat concertul cvartetului Strings Quartet ARTE şi prezentarea expoziţiei de fotografie intitulată România: Evoluţie, realizată de AGERPRES.

Institutul Cultural Român de la Stockholm, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Suediei, a marcat Ziua Naţională a României printr-un concert susţinut de Angela Drăghicescu şi de Alexandru Tomescu, adresat reprezentanţilor corpului diplomatic din Stockholm, reprezentanţilor lumii culturale şi românilor din diaspora.

Steagul României a luminat clădirea Primăriei Tel Aviv

ICR Tel Aviv, în colaborare cu Primăria Tel Aviv, a realizat o proiecție a drapelului României pe clădirea primăriei. Totodată, a organizat un eveniment muzical, în vederea celebrării Zilei Naționale a României, sub egida Centenarului Marii Uniri și în contextul aniversării a 70 de ani de relații bilaterale neîntrerupte între România și Israel. Recitalul extraordinar „Maeștri ai muzicii românești” a fost susținut de Ilinca Dumitrescu (pian) și Vasile Macovei (fagot), iar programul muzical a cuprins lucrări semnate de Ciprian Porumbescu, Marțian Negrea, Mihail Jora, Marcel Mihalovici, Doru Popovici, George Enescu, Vasile Timiș, Ion Dumitrescu și Paul Constantinescu.

Noua Orchestră Transilvană și Orchestra Filarmonicii din Oradea, sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu, au concertat, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia, la Filarmonica Națională din Varșovia.

Un concert extraordinar dedicat Zilei Naționale, susținut de mezzosoprana Aura Twarowska și pianista Manuela Iana Mihăilescu, a avut loc la Centrul Cul­tural Rus din Nicosia. Evenimentul, organizat în colaborare cu Alianța Românilor din Cipru, a fost un moment-cheie în calendarul acţiunilor culturale pentru diaspora românească din Cipru, ce a oferit ocazia promovării valorilor culturale tradiţionale româneşti.

Pe 29 noiembrie, a avut loc concertul Quartetului Adrian Naidin intitulat „100 de ani în 100 de minute” la Yongsan Art Hall din Seul, eveniment organizat de Ambasada României în Republica Coreea, în colaborare cu Direcția Generală Programe Interne și Internaționale din cadrul ICR, cu Primăria districtului Yongsan și cu sprijinul consulilor onorifici ai României în Republica Coreea.

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a organizat concertul Orchestrei de cameră a Filarmonicii ,,Oltenia” din Craiova, în sala Teatrului ,,Arnaldo Momo” din Venezia Mestre, cu un repertoriu de compoziţii reprezentative ale unor maeştri români ai muzicii clasice europene Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu, George Enescu, Dinu Lipatti, Mihail Jora, Constantin Silvestri, Pascal Bentoiu.

ICR Viena a propus publicului un spectacol unic, modern, care a îmbinat muzica, dansul și tehnologia prin proiectul „The Nutcracker and I, by Alexandra Dariescu” - un recital live multimedia pentru pian solo, balerină şi animaţii digitale (holograme).

De asemenea, ICR Viena a organizat un recital solo al violonistului Alexandru Tomescu la Filarmonica Reduta din Bratislava şi, la Graz, un concert al corului de elevi ai Liceului „Ion Nistor” din Vicovu de Sus (judeţul Suceava), sub îndrumarea lui Vasile Schipor.

În contextul sărbătoririi Zilei Naționale, ICR a fost partenerul seriei „Concertele Centenarului la Ateneu”, iar solistul invitat a fost violonistul ucrainean Valeriy Sokolov, sub bagheta dirijorului Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, maestrul Christian Badea.