- 12 October 2015 - 26 October 2015
- Etichete Constantin Chiriac TNRS Teatrul National Radu Stanca Sibiu Turneu Japonia
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, prin intermediul domnului Constantin Chiriac, președinte FITS, va primi Premiul Fundației Japonia în cadrul unei ceremonii speciale organizată la Tokyo, recunoscându-se astfel contribuția adusă la promovarea relațiilor bilaterale. Turneul este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
Turneul se va desfășura între 12 și 26 octombrie 2015, perioadă în care actorii TNRS vor susține un număr de 7 reprezentații în cele mai mari săli de spectacol nipone: Tokyo Metropolitan Theatre și Matsumoto Performing Arts Center: trei reprezentații cu spectacolul „Călătoriile lui Gulliver” și patru cu „Oidip”. „Călătoriile lui Gulliver” reprezintă o serie de exerciţii scenice coordonate de regizorul Silviu Purcărete, ce își propune o abordare inedită a romanului lui Swift în care fantezia se împletește cu o aspră satiră politică, reunind aspecte sociale și culturale ale lumii din jurul nostru. Din distribuție fac parte actorii: (în ordine alfabetică): Veronica Arizancu, Emöke Boldizsár, Diana Fufezan, Raluca Iani, Marius Turdeanu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Serenela Mureşan, Adrian Neacşu, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Ofelia Popii, Cristina Ragos, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Corina Vişinescu; Copilul: Alexandru Nicoară; Organist: Radu Iancu. Scenografia și light design-ul sunt semnate de Dragoș Buhagiar.
După recentul turneu din Grecia, la Dimitria Festival din Salonic, spectacolul „Oidip” duce pe meleaguri nipone viziunea aproape cinematografică a montării regizorului Silviu Purcărete, având ca temă destinul tragic al eroului lui Sofocle. Din distribuție fac parte actorii Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Diana Văcaru Lazăr, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emöke Boldizsár, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos. Scenografia spectacolului este semnată de Dragoş Buhagiar, iar muzica originală de Vasile Şirli.
De asemenea, va avea loc și o reprezentație cu spectacolul „Oscar și buni Roz” la Ambasada României din Tokyo, pe 16 octombrie, un one women show cu Diana Fufezan.
În cadrul turneului japonez al teatrului sibian vor avea loc și conferințe susținute de Constantin Chiriac și Silviu Purcărete.
Pe data de 27 august 2015 au fost anunțați la Tokyo câștigătorii Premiului Fundației Japonia, printre aceștia numărându-se și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Premiul Fundației Japonia se acordă anual unui număr de maximum trei personalități sau instituții din întreaga lume care prin activitatea desfășurată au adus o contribuție importantă la promovarea relaţiilor de prietenie dintre Japonia şi alte ţări. FITS figurează printre primele festivaluri de teatru din Europa, contribuind substanțial în cele peste două decenii de existență la promovarea artelor spectacolului în România și la nivel internațional. Începând cu anul 1995 și până astăzi, un număr de 73 de companii teatrale din Japonia au fost invitate să participe la acest prestigios eveniment. Este a doua oară când Premiul Fundației Japonia ajunge în România, după ce în anul 2008 doamna profesor niponolog Angela Hondru a fost prima româncă care a primit prestigioasa distincție.
O ceremonie specială va fi organizată la Tokyo pe 19 octombrie 2015, în cadrul căreia domnul Constantin Chiriac, președinte FITS va primi Premiul Fundației Japonia, în prezența prințului moștenitor Naruhito. Pe 20 octombrie, Constantin Chiriac va avea o întâlnire extraordinară cu împăratul Akihito al Japoniei și cu reprezentanți al Casei imperiale.