România Film Festival, la Casa del Cinema din Roma

În perioada 1-3 septembrie 2016, va avea loc, la Roma, ultima etapă a Romania Film Festival 2016Romania Film Festival este parte integrantă a evenimentului Effetto Notte, care se desfăşoară în perioada verii la Casa del Cinema, instituţie cu profil artistic din celebrul parc Villa Borghese.

Timp de trei zile, cinematogafia românească va fi protagonista evenimentului. E vorba de o manifestație artistică amplă, care va cuprinde proiecţia a șapte filme prezentate în premieră la Roma (trei lungmetraje, trei documentare, un scurtmetraj), o expoziţie fotografică marca Agerpres, dezbateri cu regizori și producători români și, nu în ultimul rând, o întalnire cu Fabio Barone, deţinătorul italian al unui Guiness World Record strâns legat de România.

Festivalul își propune astfel să surprindă, pe parcursul a trei seri consecutive, legături simbolice și spirituale între Italia și România, un adevărat dialog artistic între cele două țări.

Iniţiativa aparţine Asociaţiei româno-italiene ProCultura - RoArte şi beneficiază de susținerea unor instituții importante din ambele țări: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului de Externe român, Ambasada României în Italia, Primaria Romei, Accademia di Romania, Regiunea Lazio, Universitatea Roma Tre, Universitatea din Napoli „L'Orientale".

Pe 1 septembrie, Festivalul va debuta cu o proiecție specială, dedicată românilor care trăiesc departe de patrie și italienilor îndrăgostiţi de tradițiile românești și spiritualitatea poporului nostru. Va fi proiectat, pentru prima oară în Italia, documentarul România, drumul de la patimi la lumină, realizat de agenția  naţională de presă Agerpres, unul din partenerii media ai Festivalului. Filmul va fi prezentat de directorul general al agenției, Alexandru Giboi.

Va fi inaugurată și o expoziție de fotografii din Arhiva istorică Agerpres, cu imagini inedite din Bucureștiul interbelic, dar și de după război. E vorba de materiale de patrimoniu, printre care fotografii ale Mariei Tănase cântând pe front în fața soldaților (1942), ale lui Constantin Tănase susținând un scheci pentru soldații români de pe frontul de răsărit (1942), imagini dintr-un sat din Moldova devastat de seceta din vara anului 1946, imagini de la Revoluția din 1989, multe din ele nefiind publicate până la evenimentul de lansare.

Festivalul aduce, de asemenea, un omagiu sculptorului Constantin Brâncuşi, la 140 de ani de la naștere. Aniversarea e marcată prin imaginea aleasă pentru afişul oficial - reprezentând „Coloana infinituluiˮ și prin proiecția, pe 2 septembrie, a două filme despre viața artistului. Se începe cu documentarul Constantin Brancusi - Coloana sau Lecția despre infinit al regizorului Laurentiu Damian și se continuă culungmetrajul Brâncuşi din eternitate, regia Adrian Popovici.Filmul surprinde aspecte ale prieteniei și colaborării dintre sculptorul român și pictorul italian Amedeo Modigliani.  La proiecţie, vor fi prezenţi regizorul Adrian Popovici și producătoarea Cornelia Palos.

În program e prevăzut debutul regizoral al artistei românce Kristina Cepraga, prin proiecția scurtmetrajului său, Tamara Echelon,  din distribuţie fac parte nume importante din cinematografia românescă: Camelia Zorlescu, Carmen Tănase și Dan Condurache.Kristina Cepraga, una din invitatele speciale ale serii, întruchipează cel mai bine amprenta româno-italiană a evenimentului: lansată în Peninsulă ca actriţă, s-a reîntors în România pentru a filma prima sa peliculă în calitate de regizor.

Cea mai vestită mașină italiana - Ferrari - ajunge în Cartea Recordurilor împreună cu cea mai frumoasă cale rutieră din România - Transfăgărășanul. Pe 3 septembrie, organizatorii Festivalului au pregătit o surpriză pentru fanii recordurilor de viteză şi a peisajelor uluitoare. Va fi proiectat documentarul Ultima provocare, realizat de Sante Paolacci despre Fabio Barone, care, în 2015, a intrat în Cartea Recordurilor după ce a traversat Transfăgărășanul la volanul unei maşini Ferrari 458 în 9'13"442. Publicul va putea interacţiona cu regizorul documentarului, Sante Paolacci, dar și cu deţinătorul Recordului Mondial, Fabio Barone, ambii invitaţi la proiecţia filmului. Pe tot parcursul seratei, mașina Ferrari, cu care a fost realizat recordul, va putea fi admirată și fotografiată în faţa intrării la Casa del Cinema.

În sfârșit, în aceeași seară, fanii noului val cinematografic românesc vor avea ocazia de a viziona filmele a doi din cei mai premiati regizori români. Este vorba despre LOVERBOY al lui Cătălin Mitulescu și AFERIM! de Radu Jude, surpriza Festivalului, ambele  prezentate pentru prima oară publicului italian. Ambele filme au primit premii și recunoașteri la nivel internaţional.

LOVERBOY (2011),  selectat la Cannes, la secţiunea Un certain regard, prezintă povestea lui Luca, tânăr care seduce fete în România, pentru a le obliga apoi să se prostitueze în ţări precum Italia sau Spania. Filmul are la bază fapte reale și aduce în dezbatere un subiect de actualitate legat de aspectele dramatice ale migraţiei ilegale.

AFERIM!, lungmetrajul lui Radu Jude, proaspăt premiat la Locarna, va încheia periplul cinematografic românesc. Anul trecut, filmul a primit prestigiosul premiu „Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de la Berlin". Este un „film despre mentalităţi", un film care a înregistrat un record de spectatori în România.

Filmele prezentate vor fi proiectate în limba română cu subtitrare. Programul include întâlniri și discuții cu invitați italieni și români. Intrarea la toate proiecţiile va fi liberă, până la epuizarea locurilor.

Festivalul de Film de România este realizat cu sprijinul Ministerului român al Afacerilor Externe - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Parteneri: Festivalul este realizat cu sprijinul celor două Universităţi din Italia, Universitatea ROMA TRE şi UNIVERSITATEA DIN NAPOLI L'ORIENTALE şi cu ajutorul mai multor asociații din Italia: Europaeus, Federaţia Străinilor din Italia, Asociația Profesioniștilor Românilor din Italia - APRI, Asociatia Responsabilità Sociale, Asociația părinţilor români din Italia - ADGRI.

Parteneri media: agenția ASKANEWS (Italia) și agenția naţională de știri Agerpres, Radio România Actualități, ROMA TODAY şi NAPOLI TODAY, Romanian Global News, ziarele românești din Italia: Gazeta Românească şi Emigrantul, revista bilingvă Piu Culture, Radio Link, portalul iromeni.com şi revista Cealaltă Românie.

Sponsori: Lycamobile, Corso Grand Suite, Trattoria Moderna, 101 Pro Service

Romania Film Festival / Birou de presă Miruna Cajvaneanu

romaniafilmfest@gmail.com

Blogul festivalului www.romaniafilmfest.blogspot.it

Twitter @RomaniaFilmFest #romaniafilmfest