Miercuri, 24 octombrie 2007, de la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), Dr. Ion Vianu va susţine conferinţa România fără Freud?. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Editura Trei, face parte din seria „Întâlniri şi (re)întâlniri la ICR".
Marginalitatea psihanalizei în cultura autohtonă şi efectele acestei situări vor fi abordate de pe poziţiile unui cunoscător în profunzime al universului psihoterapeutic din ţară: „...Psihanaliza a exercitat o influență minoră în România, în ciuda zelului unor mereu înnoiţi pionieri. Cum se recunoaşte această absenţă într-o cultură europeană, care are, totuși, atributele unei culturi vaste, ramificate, pluraliste? – Răspunsul este că psihanaliza contribuie la practica introspecţiei. În literatura română introspecţia este destul de puțin prezentă. Alături de alţi factori posibili, slăbiciunea psihanalizei a contat în această privinţă. Din punct de vedere medical, lipsa unei şcoli psihanalitice a sărăcit gândirea psihopatologică şi psihoterapeutică. Chiar pentru oponenţii psihanalizei, este important dacă lucrează într-un context în care există sau a existat psihanaliza, sau nu a existat. Se poate spune că, în România, acest dialog a fost ratat." – Ion Vianu.
Născut în 1934 la Bucureşti, Ion Vianu a început studii de filologie clasică, apoi a trecut la medicină. În 1977 a emigrat în Elveţia. Autor a numeroase articole şi studii privind istoria şi filozofia psihiatriei, s-a distins, de asemenea, ca unul dintre colaboratorii constanţi ai postului Radio Europa Liberă. Volume publicate: Introducere în psihoterapie (1975), Stil şi persoană (1975, Premiul Uniunii Scriitorilor), Amintiri în dialog (în colaborare cu Matei Călinescu, volum ajuns la ediţia a 3-a, Editura Polirom), romanele Paramnezii (Editura Trei, 2005), Caietele lui Ozias (Polirom, 2004) şi Vasiliu, foi volante (2006) – ultimele două, parte din trilogia Arhiva trădării şi a mâniei.
Accesul publicului la conferinţă este liber, în limita locurilor disponibile.