Rezultatele concursului din cadrul proiectului „Superbia" la Bienala de Arhitectură
În urma concursului pe tema suburbiei din oraşele româneşti, iniţiat şi organizat de autorii proiectului „Superbia" (cel de-al doilea proiect naţional cu care România va participa la Bienala de Arhitectură de la Veneţia), a fost demnat câştigător un proiect artistic multimedial. Proiectul va fi expus în cadrul expoziţiei „Superbia", în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, pe perioada celei de-a XII-a ediţii a Bienalei de Arhitectură (29 august – 21 noiembrie a.c. ). Juriul, format din Dana Vais (Facultatea de Arhitectură şi Urbanism), Mihai Pop (Galeria Plan B), Doru Pop (Facultatea de Teatru şi Televiziune UBB) şi autorii proiectului „Superbia", a desemnat câştigător proiectul „Fooooooam" realizat de Alina Bradu, Silviu Medeşan şi Carlos Carmonamedina.
Motivaţia juriului face referinţă la complexitatea tematicii şi a reprezentării abordate: „Este vorba de un proiect online prin care autorii proiectului au reuşit sa creeze ideea de explorare continuă a zonelor vizate, aducând totodată în discuţie şi diferite medii de expunere a acestor aspecte de multe ori greu de surprins şi definit".