Recomandare: Seară specială dedicată Mariei Tănase, cu Adriana Trandafir și Fata Care Găteşte Cu Flori

Miercuri, 18 decembrie 2013, ora 19.00, la Panoramic Ballroom, Hotel Marshal Garden 5* va avea loc o seară specială dedicată celei care a fost supranumită „Edith Piaf a României” – Maria Tănase. Bunul gust, călătoria şi harul definesc această întâlnire a artelor – TEATRU – MUZICĂ – GASTRONOMIE. Evenimentul este propus de Romana Rista, cunoscută ca Fata Care Găteşte Cu Flori.

Invitatul special al serii va fi actrița Adriana Trandafir, care va cinsti memoria „Reginei cântecului popular”, printr-un regal de teatru si muzică premiat în ţară şi peste hotare. Piesa de teatru Pasărea măiastră, Maria Tănase de George Sbârcea, care a avut premiera în 1987, a devenit cel mai longeviv one-woman show din istoria teatrului românesc. „Au trecut 26 de ani de la premieră, iar viaţa EI trebuie spusă o dată şi-odată de la cap la coadă, în anul declarat MARIA TĂNASE, când se împlineşte centenarul de la venirea ei pe acest pământ”, a declarat Adriana Trandafir, preşedintele Fundaţiei Culturale Maria Tănase.

Călătoriile Mariei Tănase la New York, Paris si Istanbul sunt sursa de inspiraţie pentru meniul-concept centrat pe bucate româneşti asociate cu vinuri nobile Alira, din terroir-ul de la Aliman. „Seara de Bucate cu Fata Care Găteşte Cu Flori este o întâmplare culturală în care comunicarea se face prin povestea pe care o creez, călătorie, bufet 12 bucate si vinuri nobile, muzică şi teatru, tradiţii reinterpretate şi modă”, spune Romana Rista.

Gazde: Alin Gălăţescu, specialist în Fashion & Lifestyle-ul secolului XXI, și Romana Rista.
Invitați: Jezebel, Alex Burcă – claviaturi, Dan Incrosnatu – percuţie. Ansamblul Ciocârlia va interpreta melodii din repertoriul Mariei Tănase.
Artistul vizual Carmen Nistor surprinde floarea de busuioc într-o carte poştală vintage „Vedere din New York 1939", cu versuri scrise de mână din melodiile Mariei Tănase, un souvenir pentru fiecare participant la Seara De Bucate.
Alina Zară din Țara Făgăraşului propune Colecţia „Tricoul Fain-Mândra Chic” – aplicaţii de pânze vechi şi versuri din cântecele Mariei Tănase.
Editura Eikon din Cluj lansează cartea Maria cea fără de moarte, scrisă de impresarul de-o viaţă al artistei, Gaby Michailescu.
Accesul la eveniment este cu rezervare, la 0721 984 782 si 0756 833 854, e-mail: debucate@gmail.com, office@marshalgarden.ro. Hotel Marshal Garden 5* este situat în Calea Dorobanţilor nr. 50 B, București.

Fotografie: credit Luminița Popescu

Campanie promovare, galerie foto: www.facebook.com/SearaDeBucate si www.facebook.com/FataCareGatesteCuFlori