Marți, 18 decembrie 2012, ora 18.30, la Noul Cinematograf al Regizorului Român de la Muzeul Național al Țăranului Român are loc lansarea site-ului multimedia www.mandriesibeton.ro, realizat de fotograful Petruț Călinescu, urmată de o dezbatere despre lumea nouă a satelor românești moderată de Amalia Enache, cu participarea antropologului Vintilă Mihăilescu, a arhitectului Bruno Andreșoiu, a editorului foto Mihai Vasile și a altor invitați surpriză din Țara Oașului.
„Mândrie și beton” este un proiect despre transformările recente petrecute în satele tradiționale, în mod special în cele din Țara Oașului și Maramureș, în urma masivei plecări la muncă în străinătate și s-a desfășurat pe o perioadă de trei ani. Anul trecut a avut loc expoziția foto „Mândrie și Beton”, iar anul acesta, în urma finanțării acordate de Administrația Fondului Cultural Național și de Ordinul Arhitecților din România, documentarea s-a extins și în Moldova, Bistrița și Bucovina și s-a finalizat cu un site multimedia www.mandriesibeton.ro și un scurtmetraj documentar ce urmează să fie lansate marți, la Muzeul Țăranului Român.
În cadrul lansării vor fi vizionate scurtmetrajul documentar Mândrie și Beton (13 min) realizat de Petruț Călinescu și o proiecție de fotografii realizate în cei trei ani de documentare. Dezbaterea urmează să aducă în discuție implicațiile acestui fenomen recent de migrație a forței de muncă către Occident, ce schimbă ireversibil satele tradiționale din România, și să aducă mai multe informații despre o categorie socială despre care se știu prea puține lucruri.
Petruț Călinescu este un fotograf român independent, licențiat în Jurnalism și Științele Comunicării, a fost beneficiarul unei rezidențe de creație la ICR Paris în luna octombrie 2011. Fotografiile sale au fost publicate în National Geographic, Esquire, New York Times, Courrier International, The Times, Business Week, Paris Match, Financial Times. Printre premiile naționale și internaționale câștigate de-a lungul timpului se numără: Fotografia Anului, acordat de Clubul Român de Presă; Fotograful Anului, acordat de Asociația Fotografilor de Presă; Award of Excellence acordat de Picture of the Year (SUA); Humanity Award, Hpa/Unesco, China. Cel mai recent proiect de durată, www.theblacksea.eu, documentează vizual viața cotidiană a oamenilor din jurul Mării Negre și rolul pe care aceasta îl joacă în diverse comunități. Portofoliul său poate fi văzut pe www.petrut-calinescu.com