În zilele de 12 – 14 iunie 2013, preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, participă la ședința anuală a Adunării Generale a rețelei EUNIC (Rețeaua Europeană a Institutelor Naționale de Cultură).
În intervenţiile sale, preşedintele Institutului Cultural Român a susţinut nevoia sporirii rolului culturii în abordarea şi depăşirea crizelor existente şi nevoia unei cooperări intensificate între institutele culturale din ţările europene.
Totodată, preşedintele Institutului Cultural Român a pledat pentru programele Dialogului Europa – China şi a propus măsuri pentru amplificarea interacţiunilor dintre institutele europene şi cele chineze.
În 2014, România va găzdui reuniunea ce face parte din Dialogul Cultural Europa – China.
European Union National Institutes for Culture (EUNIC) este un parteneriat european al institutelor naţionale de cultură care investesc în proiecte culturale transnaţionale, beneficiind totodată de un anumit grad de autonomie faţă de guvernele statelor pe care le reprezintă. În prezent, în cadrul EUNIC se regăsesc 29 de organizaţii din 24 de state membre ale Uniunii Europene.
Scopul EUNIC este de a crea reţele de lucru şi parteneriate cât mai eficiente între organizaţiile participante pentru a promova înţelegerea şi diversitatea culturală în societatea europeană şi de a îmbunătăţi dialogul cultural şi cooperarea cu ţări din afara Europei.