POEZISELE la Institutul Cultural Român – un exerciţiu teatral

Miercuri, 18 decembrie, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc o reprezentație a spectacolului POEZISELE, regizat de Crista Bilciu.
POEZISELE este un proiect care urmăreşte popularizarea poeziei contemporane româneşti şi apropierea ei de public. Textele aduse pe scenă sunt semnate de Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Ileana Mălăncioiu, Ion Mureşan, Florin Iaru, Emil Brumaru, Ioan Es. Pop, Mircea Ivănescu, Floarea Ţuţuianu și Cristian Popescu. Din distribuție fac parte actorii Anda Saltelechi, Sandra Șimon și Florin Stoian.
„Poezisele nu este un spectacol de teatru, ci un exerciţiu, născut din dorinţa noastră de a experimenta, de a ne autocunoaşte şi dezvolta pasiunea pentru teatru şi literatură. Pornind de la lecturi teoretice din Grotowski şi Peter Brook, am vrut să construim un teatru sărac, în comunicare directă cu autorii textelor şi spectatorii.“ – Crista Bilciu
„Interesant este că proiectul presupune, în afară de blog – http://poezisele.blogspot.ro/p/ proiectul.html – şi discuţii cu spectatorii care primesc, la sfârşit, şi o fişă de feedback pe care sunt invitaţi să o completeze. Text, regizor, actori şi spectatori lucrează, aşadar, pentru următoarea reprezentaţie.“ – Marina Roman (http://yorick.ro/poezisele-umbre-albe-ale-poemelor-pe-scena/)

Imagini din spectacol: www.youtube.com/watch?v=pz7O52-YMg8



Reprezentația durează o oră.

Intrarea este liberă.