Mezzo-soprana Adriana Feşteu concertează în premieră pe renumita scenă St. Martin-in-the-Fields din Trafalgar Square

Mezzo-soprana Adriana Feşteu va susține luni, 18 august, un recital la St. Martin-in-the-Fields, în seria concertelor organizate de binecunoscuta biserică din Trafalgar Square în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra. Interpreta, acompaniată de pianistul Edward Liddall, va include în program lucrări de Mozart, Schubert, Enescu, Donceanu și Pop.
Adriana Feşteu
a absolvit studiile de masterat la Royal Academy of Music, iar admiraţia criticilor europeni a câştigat-o în urma rolului titular din „Carmen”, spectacol-turneu în Marea Britanie. Adriana a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, după care s-a stabilit la Londra. În 2005, ea a debutat pe scena Operei Maghiare din Cluj în rolul Fidalmei din „Il matrimonio segretto” de Cimarosa. Pentru Royal Academy Opera a interpretat-o pe Endimione din lucrarea „La Calisto” de Cavalli şi pe Diana în „La Fedelta Premiata” de Haydn. Pe scena de la Garsington Opera, Adriana Feşteu a avut roluri precum cel al Rustenei din „La Verita in cimento” de Vivaldi, Megacle în „L’Olimpiade” şi Calbo în „Maometto secondo” de Rossini. De asemenea, a cântat pentru British Youth Opera în „Il Signor Bruschino” şi „La Scala di Seta”. Printre realizările recente se numără şi titlul de câștigătoare a concursului internaţional „Emmy Destinn”.
Pianistul Edward Liddall este student la Guildhall School of Music & Drama din Londra. Pianist solo şi muzician de cameră, Edward a concertat în mai multe săli din Marea Britanie. A colaborat cu Iain Burnside pentru un recital la Guildhall şi a fost membru al Şcolii de vară Abingdon pentru interpreţi solo. Pasionat de muzică nouă, Edward Liddall colaborează frecvent cu Thalia Myers, pianistă cunoscută îndeosebi pentru repertoriul de muzică contemporană.

Concertul face parte din seria de evenimente şi recitaluri gratuite de prânz organizate de ICR în colaborare cu St. Martin-in-the-Fields, ce are ca obiectiv promovarea tinerilor muzicieni români.

Mai multe detalii la: www.stmartin-in-the-fields.org şi www.icr-london.co.uk.