Institutul Cultural Român susține proiectul expozițional „CENTAUR” în Maroc

Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, împreună cu Ambasada României în Regatul Maroc, susține organizarea expoziției „CENTAUR” ce va avea loc în perioada 22 – 29 februarie 2024 în Rabat, Regatul Maroc. Vernisajul va avea loc în data de 26 februarie 2024, ora 17:00, la Biblioteca Națională a Regatului Maroc din Rabat, în cadrul căruia curatoarea expoziției, Iulia Mihalcea, și Daniel Pop vor prezenta un concept de poezie–performance.

Concepută în ansamblul ei ca o instalație de artă, cu elementele constituite din picturi, sculpturi, artă video, poezie, muzică, performance, instalația ne poartă într-un spațiu narativ descris într-un limbaj vizual. Proiectul a avut șase etape, patru în România și două în Franța și acum a ajuns în Regatul Maroc. Această etapă, prezentă la Rabat, are unicitatea ei prin faptul că se adresează unei culturi care a prezervat mai bine relația unor populații ecvestre.

Expoziția reunește personalități artistice dintre cele mai prestigioase: pictorii Aurel Bulacu, Gheorghe Caruțiu, Florin Stoiciu, Ion Tițoiu, Iulia Mihalcea, Cătălin Guguianu și sculptorii Pauline Ohrel, Florin Codre și Darie Dup. Muzica a fost compusă special pentru acest proiect de trompetistul Sebastian Burneci și Simona Strungaru – dirijoare Big Band Radio România.

Filmările și arta video au fost realizate de Cătălin Lăzăroiu, iar chitaristul Hassan Abehrouz interpretează un rol important într-o lucrare de artă video. Publicistul Mihai Hurezeanu a scris un eseu cu tema ,,CENTAUR” în care prezintă, începând din antichitate, relația armonică dintre om și acest loial și empatic animal, calul, și evoluția umanității care s-a bazat în parte pe această relație de camaraderie și respect.