„In the Name of Peace – John Hume in America” şi „Michael Inside”, capete de afiş ale ediţiei a X-a a Zilelor Filmului Irlandez la Bucureşti

Ambasada Irlandei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu Institutul Francez organizează cea de-a X-a ediţie a Zilelor Filmului Irlandez la Bucureşti. Eveniment anual, realizat cu sprijinul Irish Film Institute, Creen Ireland, Culture Ireland și Arts Council, Zilele Filmului Irlandez marchează continuitatea unui proiect cinematografic așteptat și devenit deja tradiție pentru publicul cinefil bucureștean.

La cinematograful „Elvire Popesco” va fi proiectat joi, 15 noiembrie, de la ora 18:00, filmul documentar „In the Name of Peace – John Hume in America” (2017) în regia lui Maurice Fitzpatrick, precedat de scurtmetrajul „A Different Kind of Day” (2018, regia lui Maria Doyle Kennedy). După proiecţii, publicul este invitat să participle la o sesiune Q&A în prezenţa regizorului Maurice Fitzpatrick, moderată de Irina-Margareta Nistor.

Vineri, 16 noiembrie, debutează tot de la 18:00, cu scurtmetrajele Departure (2018, regia Aoífe Doyle) şi Fern (2017, regia Johnny Kelly), urmate de Michael Inside (2017), o dramă în regia lui Frank Berry.

Proiecţiile sunt subtitrate în limba română și vor fi introduse de criticul de film Irina-Margareta Nistor.

Din partea Ambasadei Irlandei va lua cuvântul Excelenta Sa, domnul Ambasador Derek Feely.

Program

Joi, 15 noiembrie 18:00

„A Different Kind of Day”, Irlanda, 2018, 5 minute

O întâlnire întâmplătoare între doi tineri adulți cu Sindrom Down și un grup de tineri are consecințe neașteptate, care schimbă ziua pentru toţi cei implicaţi.

In the Name of Peace – John Hume in America”, Irlanda, 2017, 90 minute

Urmărind campania condusă pe parcursul a zeci de ani de John Hume, laureatul premiului Nobel pentru instalarea păcii în Irlanda de Nord, regizorul Maurice Fitzpatrick dezvăluie cum Hume, un copil crescut pe străzile chinuite de proteste violente din Irlanda de Nord şi inspirat de Martin Luther King, a convocat numeroşi șefi de stat pentru această cauză. Documentarul este narat de Liam Neeson, având în fundal coloana sonoră semnată de Bill Whelan (Riverdance), şi cuprinde interviuri cu președinții Clinton și Carter, senatori și congresmeni americani, precum și cu lideri irlandezi și prim-miniștrii britanici Tony Blair și John Major. Într-o perioadă de instabilitate politică, acest film este realizat la momentul potrivit şi face o analiză a conducerii ferme, constante și a cooperării internaționale.

Q&A cu regizorul Maurice Fitzpatrick* moderat de Irina-Margareta Nistor

*Maurice Fitzpatrick este regizor de film și scriitor irlandez, absolvent al Trinity College din Dublin. A obţinut bursa Monbukagusho 2004-2017 şi a fost lector la Universitatea Keio din Tokyo, Bonn şi Köln intre anii 2004 şi 2016. A realizat două filme documentare pentru BBC: Boys of St. Columb”, despre povestea primei generații de copii care a beneficiat de şcolarizare gimnazială gratuită ca urmare a noţiunilor inovative aduse de 1947 Education Act in Northern Ireland; cel de-al doilea film este o analiză a piesei lui Brian Friel, Traduceri”, şi relatează despre o mișcare culturală atât în ​​nordul, cât și în sudul Irlandei, care a încercat să atingă o măsură a pluralismului cultural înaintea unei înțelegeri politice. În 2017 a scris, regizat și a produs filmul documentar, În numele păcii: John Hume în America, apreciat de Thomas O Neill, fost guvernator adjunct al statului Massachusetts, care a precizat că este "cea mai succintă narațiune despre istoria Irlandei de Nord de la Duminica Însângerată (Bloody Sunday) până la Acordul din Vinerea Mare (Good Friday Agreement), pe care a citit-o". Maurice este, de asemenea, autorul cărții intitulate John Hume în America (publicată de Irish Academic Press), lansată de prim-ministrul irlandez (Tapiseach) Leo Varadkar în decembrie 2017.

Vineri, 16 noiembrie, 18:00

Departure”, Irlanda, 2018, 9 minute

Aflându-se în situaţia de a petrece încă un Crăciun departe de familia ei emigrantă, Alma, o bunicuţă irlandeză singură traversează un moment de depresie. Această aparentă tragedie se transformă rapid într-o comedie, pe măsură ce universul conspirativ o aduce mai repede aproape de familia ei decât şi-ar fi putut imagina vreodată.

Fern, Irlanda, 2017, 6 minute

După moartea soțului ei, o femeie singură (Monica Dolan) îngrijește o ferigă uscată, aproape moartă. Pe măsură ce planta înflorește, între cele două se înfiripă o relație specială, feriga devenind partenerul constant al femeii până când o persoană nouă apare în viața ei. Regizorul Johnny Kelly, câştigător a numeroase premii cu animaţia Procrastination, face o trecere excelentă de la animația care l-a consacrat, la o comedie care ascunde subtilități sumbre.

Michael Inside, Irlanda, 2017, 96 minute

Michael Inside este povestea lui Michael McCrea, un tânăr în vârstă de 18 ani care locuieşte cu bunicul său, Francis, într-o casă din Dublin. Asupra lui Michael se găseşte un sac cu droguri pe care îl ţinea pentru fratele mai mare al prietenului său. Este condamnat la trei luni de închisoare. Filmul a câștigat numeroase premii, printre care Cel mai bun film de lungmetraj din cadrul IFTA (Irish Film & Television Academy).

Mai multe detalii: https://eventbook.ro/film/bilete-zilele-filmului-irlandez, Twitter @IrishEmbBuch, Facebook @IrishEmbassyBucharest,