Institutul Cultural Român regretă profund încetarea din viață, în dimineața zilei de 1 decembrie, a profesorului Leon Volovici, istoric şi om de litere. Colaborator apropiat al ICR, Leon Volovici a avut o contribuție de seamă la proiecte desfășurate de Institut la Tel Aviv și la București.
Născut la Iaşi la 10 august 1938, Leon Volovici a fost cercetător la secția de istorie literară a Institutului de Filologie 'Alexandru Philippide' din Iași, apoi, după plecarea sa în Israel în 1984, la institutul Yad Vashem şi la Universitatea Ebraică din Ierusalim unde a fost, de asemenea, profesor. Personalitate internaţional recunoscută în domeniul istoriei culturale româneşti şi al studiilor iudaice, Leon Volovici a fost, de asemenea, profesor invitat, predând periodic cursuri la universități din Ungaria, Statele Unite şi Israel, dar şi în ţară, la Cluj, București și Iași unde a format generaţii întregi de studenţi şi cercetători. A condus, împreună cu criticul de film Costel Safirman, Cercul Cultural de la Ierusalim, dedicat întîlnirilor cu scriitori și artiști români. A fost unul dintre inițiatorii Societății de Studii Benjamin Fondane (Paris și Ierusalim) și membru în comitetul de redacție al revistei Cahiers Benjamin Fondane.
A publicat studii (în română, ebraică, engleză și franceză) privitoare la istoria vieții intelectuale evreiești din România, evoluția antisemitismului din România și în țările est-europene, interferențe culturale și literare româno-evreiești, eseuri despre scriitori români. Co-autor al Dicționarului literaturii române de la origini pîna la 1900, apărut în 1979 la Editura Academiei, Leon Volovici a fost editorul secțiunilor dedicate istoriei evreilor din România din The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe, lucrare de referinţă apărută în două volume la Yale University Press în 2008. A colaborat la diverse reviste culturale din România (Anuar de lingvistică și istorie literară, Cahiers roumains d'etudes litteraires, Convorbiri literare, Cronica, Iașul literar, Revista cultului mozaic, iar după 1990, în revistele 22, Apostrof, România literară, Secolul 20, Arc, Dilema, Sfera politicii, Lettre Internationale, Plural), dar şi din Israel, Statele Unite, Franţa, s.a.
Este autorul volumelor Apariția scriitorului în cultura română (Junimea, 1976; ediție revăzută Curtea Veche 2005); Ideologia naționalistă și 'problema evreiască', Humanitas 1995; prima ediție este în engleză Oxford, Pergamon, 1991 – premiul Arcadia; Întîlniri la Ierusalim, în colaborare cu C. Safirman (Fundația Culturală Română, 2001); Noi întâlniri la Ierusalim, în colaborare cu C. Safirman (Institutul Cultural Român, 2007); De la Iași la Ierusalim și înapoi, Ideea Europeană, 2007.
A editat volumele Mihail Sebastian – Jurnal 1935- 1944. Prefață și note (text îngrijit de Gabriela Omăt) Humanitas 1996, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cea mai bună ediție a anului, Premiul Arcadia; ediția ebraică Nimrod, Tel Aviv 2003; Arnold Schwefelberg, Amintirile unui intelectual evreu din România. Ediție, prefață și note (Hasefer 2000); B. Fundoianu – Iudaism și elenism. Ediție îngrijită cu Remus Zăstroiu (Hasefer 1999); Mircea Saucan, Colivia caută pasărea, ediție și prefață, Institutul Cultural Român, 2008; Eugen Relgis, Eseuri despre iudaism, Hasefer, Bucureşti, 2011.