"Facebook Obsession": O întâlnire cu artista Florica Prevenda

Galeria “Brâncuşi” din 1 Belgrave Square găzduiește expoziția "Facebook Obsession"/ „Obsesia Facebook” a Floricăi Prevenda, unul dintre cei mai originali artiști români ai momentului, cuprinzând o selecție de lucrări de colaj ce vorbesc despre identitate şi despre provocările la care sunt supuse relațiile interumane într-o civilizaţie a comunicării tehnologizate. Vernisajul, programat pentru 25 mai, va avea loc în prezența artistei.

Nu îndeajuns de cunoscută în România, Florica Prevenda are o operă însemnată, bine individualizată prin câteva trăsături specifice care converg în principal înspre transgresarea picturii prin colaj și combinarea unor materiale neconvenționale, propunând o iconografie inspirată de chipul şi silueta umană, ancorată în anonimat și autobiografic.

“’Facebook Obsession’ se înscrie coerent în demersul anterior al artistei, întotdeauna unitar la nivel formal și tematic: de la motivul central al chipului în seria ‘Faces without a Face’ (1999) extrapolat la nivel relaţional în ‘Net People’ (2001), la raporturile dintre individ și timp în ‘Shadows of the Present’ (2004) sau ‘Time Regained’ (2008). Pe măsură ce înaintăm în timp prin creația Floricăi Prevenda, semnele vizuale ies progresiv în relief, materia se multiplică, iar rețeaua vizibilă rezultată susține viziuni lucide asupra contextului psiho-social actual. În ‘Facebook Obsession’, chipuri și siluete umane construite prin suprapuneri de unități și elemente materiale sunt alternate cu simbolurile recognoscibile ale celei mai de succes rețele sociale a secolului XXI. Deși titlul poate evoca conotaţii negative, Prevenda practică o „privire” detaşată asupra fenomenului explodat al comunicării contemporane, acceptându-i producerea, propagarea și creșterea drept consecințe inevitabile ale creativității și inventivității minții umane.” – Diana Ursan

Recunoscută pentru disciplina sa artistică şi performanţa creativă, Florica Prevenda este o prezenţă aparte în arta contemporană românească. Absolventă a Academiei de Arte din Iaşi înainte de 1989, apoi profesor asociat al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti între 1993 şi1997, artista s-a afirmat pe plan internațional cu expoziţii personale și de grup în Belgia, Canada, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Spania și SUA. Printre cele mai notabile expoziții personale se numără cele de la Muzeul Brukenthal Sibiu (2013), Muzeul Naţional de Artă din Cluj (2011), M.I.A. One Woman Show la Milano (2007), precum şi la o serie de galerii din Olanda (2000, 2002 şi 2004). În prezent, Florica Prevenda trăieşte Bucureşti şi New York. Ea se exercită în medii diverse precum desenul, pictura, colajul, obiectul, în juxtapuneri expresive de forme şi materiale şi în serii conceptuale care problematizează identitatea individului într-un context contemporan dominat de globalizare, uniformizare, omniprezența spaţiului virtual şi generalizarea comunicării mediate tehnologic. Artista a obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România în 1986 şi 1992, Marele Premiu pentru pictură de la Chişinău în 2003 şi Premiul de onoare la Nowy Sacz, Polonia, în 2011. În noiembrie 2015, a primit Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Pictură, iar în 2005 a fost distinsă cu Meritul Cultural în grad de Cavaler, acordat de Preşedintele României.

Când:Vernisaj 25 mai, 7 – 9pm. Expoziţia poate fi vizitată până la data de 8 septembrie, de luni până vineri înre orele 10 – 17.
Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH

Intrarea este liberă. Vă rugăm să confirmaţi prezenţa pe Eventbrite.