- 20 April 2017
- Etichete ICR Budapesta Tribuna
În ziua de joi, 20 aprilie, ora 18.00, la Galeria IX, strada Ráday, nr. 47, 1092 Budapesta, va avea loc vernisajul expoziției Tribuna. Arta pe prima pagină. Expoziția este realizată de Asociaţia Artiştilor Gravori şi Litografi din Ungaria cu sprijinul Institutului Cultural Român Budapesta.
Expoziția va fi deschisă de Mircea Arman, director al Revistei Tribuna şi András B. Vágvölgyi, scriitor şi regizor.
Numărul fiecărei apariții a revistei Tribuna este ilustrat pe prima pagină cu lucrări de pictură, grafică, sculptură sau instalații ale artiștilor români contemporani, ca o invitație la lectură de nerefuzat.
Revista Tribuna este o publicație culturală bilunară, actuala serie apare din 2002. Tribuna se revendică de la ziarul înființat în 1884 la Sibiu de Ioan Slavici, care a cunoscut mai multe serii de apariție până în prezent, la București, Arad, Cluj ori Brașov. Cea mai cunoscută serie este cea inaugurată în martie 1957, în care au debutat personalități marcante ale literaturii române, între care Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana sau Augustin Buzura, Tribuna definindu-se drept una din cele mai influente reviste literare românești.
Odată cu apariția noii serii, Tribuna se impune ca o revistă general-culturală, acoperind atât domeniul literar, prin publicarea de proză și poezie originală, cronici literare și eseuri, cât și alte zone culturale, de la muzică, teatru, film la filosofie, istoria ideilor etc. Revista are 36 de pagini și apare în data de 1 și 16 a fiecărei luni.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 20 aprilie - 4 mai 2017.