Concertul Orchestrei Române de Tineret de Ziua Națională a României

Ambasada României în Republica Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău cu sprijinul Televiziunii Române și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” invită publicul telespectator la un concert festivdedicat ZILEI NAȚIONALE a ROMÂNIEI, susţinut de Orchestra Română de Tineret sub bagheta maestrului Cristian Mandeal; soliști: Monica Bejenaru (voce) și Simina Croitoru (vioară).

Concertul va fi difuzat pe data de 1 decembrie 2021, de TVR Moldova, de la ora 21.00 și de TV Moldova 1, de la ora 16.00. Emisiunea de la TVR Moldova va fi precedată de discursul rostit de E.S. Daniel Ioniță, ambasadorul Românei în Republica Moldova cu ocazia Zilei Naționale a României.

În program:

1. Jocuri românești - Sabin Păutza

2. Suită folclorică nr.1 (arr. Mihai Gherghelaș), solistă Monica Bejenaru

- Lung îi drumul Gorjului - Oltenia

- Mai ții minte măi dragă Mărie - Oltenia

- Lioară, Lioară - Crișana

- Cui nu-i place dragostea - Transilvania

- Floare mândră bănățană – Banat

3. Două momente instrumentale, solistă: Simina Croitoru (vioară)

- Ciocârlia - Grigoraș Dinicu (arr. Eduard Boboia)

- Dans maramureșan (strigături Monica Băjenaru) - Sabin Păutza

4. Suită folclorică nr. 2 (arr. Mihai Gherghelaș), solistă: Monica Bejenaru (voce)

- Mocirlița cu trifoi - Maramureș

- Cântă cucu-n Bucovina - Moldova

- Dunăre, pe apa ta - Dobrogea

- Dragoste buriuană rea – Muntenia

5. Două momente instrumentale (arr. Eduard Boboia); solistă Simina Croitoru (vioară)

- Hora Staccato - Grigoraș Dinicu

- Hora mărțișorului - Grigoraș Dinicu

6. Suită folclorică nr. 3 (arr. Mihai Gherghelaș), din repertoriul Mariei Tănase; solistă Monica Bejenaru (voce)

- Aseară vântul bătea

- Mărie și Mărioară

- Bun îi vinul ghiurghiuliu

- Cine iubește și lasă

- Până când nu te iubeam

- Mi-am pus busuioc în păr

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic și educațional. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță, ca instrumentist într-o orchestră simfonică. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din România din ultimii ani, cu o consistentă activitate pe plan internaţional.