CINEMA-TEK RKI BERLIN: 90 de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo

Film
Loc: ICR Berlin, Koenigsallee 20A, 14193 Berlin
Oră: 19.00

ICR Berlin iniţiază seria de 10 proiecţii de film la sediu în cadrul programului permanent Cinema-TEK, care prezintă cele mai importante creaţii româneşti de gen din toate timpurile. Acest program de film românesc are ca scop prezentarea unor creaţii cinematografice de ficţiune de dinainte de revoluţie ale unor mari regizori precum Pintilie, Săucan, Tatos, Gulea, Danieliuc, Caranfil sau Piţa, dar şi a unor documentare despre diverse personalităţi ale vieţii culturale din România.

În data de 31 octombrie, ICR Berlin organizează o seară omagială dedicată regizorului Ion Popescu Gopo. În acest an se sărbătoresc 90 de ani de la naşterea primului cineast român care a câştigat un premiu Palme d'Or la Cannes. ICR Berlin va prezenta lungmetrajul „S-a furat o bombă”, precum şi o serie de scurtmetraje de animaţie ale talentatului cineast „Scurtă istorie”, „Homo Sapiens” şi „Şapte Arte”.
Ion Popescu-Gopo este unul dintre cei mai importanți regizori și realizatori de desene animate din România. Gopo nu a fost activ numai ca regizor, ci și ca artist plastic, caricaturist, actor și scenarist de film. Gopo s-a impus prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând în 1957 premiul „Palme d'Or" la Festivalul Internațional de Film de la Cannes.
În scurtmetrajele sale de animaţie, Gopo dă pe deplin măsura geniului său. Omuleţul animat de Gopo prin mijloace tehnice rudimentare l-a făcut celebru. Faima lui a ajuns la Cannes şi a reprezentat un moment de cotitură în lumea animaţiei, filmul primind pentru prima dată în istoria cinematografiei româneşti premiul Palme d'Or. Pe lângă succesul obţinut la Cannes cu „Scurtă istorie", Gopo a mai fost premiat şi pentru „Şapte arte" la Festivalul de Film de la Tour în 1958 şi pentru „Homo Sapiens” la Festivalul de la San Francisco. Lungmetrajul „S-a furat o bombă” este un film regizat de Gopo după propriul scenariu în 1962, care a fost, de asemenea, nominalizat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 1962 și a contribuit la faima internațională a lui Gopo.

Distribuţie: Iurie Darie, Emil Botta, Florin Piersic, Liliana Tomescu, Puiu Călinescu

La „Seara omagială Gopo" va participa şi criticul de film Mihai Fulger, care va face o prezentare introductivă a filmelor şi va modera o discuţie cu publicul după proiecţie.

Intrare liberă