Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Stiinta și Cultură – UNESCO a decis, în cadrul celei de-a şaptea sesiuni a Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial, desfăşurat la Paris, în perioada 3-7 decembrie 2012, înscrierea ceramicii româneşti de Horezu în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al umanității. Potrivit site-ului UNESCO, anul acesta au fost înscrise în listă șapte noi creații ale patrimoniului cultural imaterial, provenind din Oman, România, Spania, Turcia, Venezuela și Vietnam. România mai apare în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţiii UNESCO cu ritualul căluşului, inclus în 2008, şi cu doina, inclusă în 2009.
Conform unui comunicat remis de Mediafax, care citează site-ul UNESCO, confecţionarea ceramicii de Horezu este „un meşteşug tradiţional unic (…) îndemânarea şi talentul de a combina formele şi culorile definesc personalitatea şi unicitatea acestui tip de ceramică. Culorile sunt vii şi variază de la maro închis, roşu, verde şi albastru până la celebrul ivoriu de Horezu“. Astfel, potrivit UNESCO, „tehnicile, arta şi cunoştinţele asociate ceramicii de Horezu sunt markeri simbolici pentru identitatea comunităţii din Horezu şi Olari; înscrierea meşteşugului ceramicii de Horezu în lista reprezentativă a UNESCO ar putea contribui la cooperarea cu alţi meşteşugari din alte zone în scopul promovării respectului pentru diversitate culturală şi creativitate umană; măsurile propuse pentru creşterea promovării, cercetării şi transmiterii meşteşugului demonstrează angajamentul diferitelor asociaţii de meşteşugari şi autorităţi locale pentru păstrarea acestei competenţe".
Patrimoniul Cultural Imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natura şi la univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale se arată în comunicatul Mediafax.
Cea de-a şaptea sesiune a Comitetului UNESCO se încheie astăzi la Paris. Pentru această sesiune au fost primite 8 candidaturi pentru înscrierea pe lista patrimoniului imaterial în pericol şi 36 de candidaturi pentru lista patrimoniului imaterial.
Lista patrimoniului cultural imaterial al umanitaţii UNESCO a fost alcătuită oficial în 2008, potrivit unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial încheiată la Paris, pe 17 octombrie 2003. Lista include în prezent peste 170 de opere din peste 75 de ţări.
România a trimis în primăvara acestui an alte trei dosare, spre a fi analizate de comitetul UNESCO de specialitate anul viitor, în care sunt documentate, în vederea înscrierii în Lista patrimoniului imaterial, Colindatul în ceată bărbătească (propunere comună cu Republica Moldova) şi pelerinajele de la Mănăstirea Moisei (Maramureş) şi Şumuleu Ciuc (Harghita).
De asemenea, reprezentanţii Ministerului Culturii au declarat pentru Mediafax, în iunie, că s-a început lucrul la dosarul pentru propunerea jocului tradiţional românesc oină, care ar urma să fie trimis până la sfârşitul lunii martie anul viitor la UNESCO şi ar putea fi luată în considerare la sesiunea Comitetului pentru salvgardarea patrimoniului imaterial din 2014. România participă şi la alcătuirea unui alt dosar, tot pentru 2014, al cărui titular este Turcia, despre sărbătorile Sfântului Gheorghe (23 aprilie) şi Hıdırellez (sărbătoare musulmană din lumea turcică ce are loc pe 6 mai sau, pe stil vechi, 23 aprilie). Alte ţări care vor face documentare pentru această propunere sunt Bulgaria, Grecia, Serbia, Republica Moldova şi Liban.