- 4 November 2018 - 10 November 2018
- Etichete Icr Caravana Teatru Comunitati istorice
În perioada 4-10 noiembrie 2018 a avut loc „Caravana teatrului românesc pentru copiii români din Ungaria (4-7 noiembrie 2018) și Serbia (7-10 noiembrie 2018)”, organizată de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice a Institutului Cultural Român.
Proiectul a presupus o serie de opt reprezentații ale piesei Prâslea cel voinic și merele de aur, adaptare după povestea cu același titlu scrisă de Petre Ispirescu, regia și muzica deEduard Jighirgiu, coregrafia Judith State, în interpretarea actorilor Teatrului Excelsior din București, ce au avut loc în școli și case de cultură din patru localități din Ungaria (Gyula și alte trei localități apropiate) și patru din Serbia (regiunea Voivodina).
Astfel, peste o mie de școlari și preșcolari români au putut vedea primul spectacol în limba română sau chiar primul spectacol de teatru din viaţa lor. Aceștia au trăit povestea alături de actori, s-au bucurat și au cântat alături de ei.
În comunităţile minoritare, cum sunt cele ale românilor din Ungaria și Serbia, spectacolele de teatru ajută foarte mult la dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba română ale copiilor. S-a constatat pe parcursul anilor că teatrul reprezintă cel mai atractiv instrument educațional pentru copii, ajutându-i să intre în contact direct cu limba română. Conform asociațiilor românești, prin teatru, până şi cei mai mici copii se familiarizează foarte repede cu limba română. Farmecul costumelor, muzicalitatea unui astfel de spectacol, personajele piesei cuceresc atenţia copiilor, sporindu-le motivaţia de a participa activ în timpul spectacolului.
Turneul a fost organizat în parteneriat cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria și Comunitatea Românilor din Serbia.