România îşi adjudecă primul premiu acordat vreodată designului de accesorii la London Fashion Week

Romania isi adjudeca primul premiu acordat vreodata designului de accesorii la London Fashion Week

Aseară s-au decernat la Londra, în cadrul International Fashion Showcase 2016, premiile „Emerging Talent Awards", acordate celor mai talentaţi tineri designeri şi curatori din lume, respectiv celei mai bune expoziţii aflate în competiţie. Din cei peste 80 de designeri intraţi în concurs, românca Otilia Mihalcea, creatoarea din spatele brandului Oval (ovaloval.com), a obţinut Premiul pentru design de accesorii - o reuşită remarcabilă pentru designul de bijuterie românesc. Ceilalţi câştigători au fost Hala Kaiksow din Bahrain, care a primit premiul pentru cel mai bun designer, Tala Hajjar din Liban, căreia i-a fost acordată distincţia de cel mai bun curator, şi Cehia, care a fost desemnată ţara câştigătoare în secţiunea Showcase Winner.  

Proiectul românesc, inspirat de bijuteria dacică, realizat de Assamblage - Asociaţia Naţională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană şi Institutul Cultural Român din Londra, i-a impresionat atât de mult pe mebrii juriului încât au inventat un premiu nou la ediţia acestui an, acordat creatorilor de accesorii, o premieră absolută în istoria International Fashion Showcase (la edițiile precedente, singurele premii acordate au fost Premiul pentru cel mai bun designer, Premiul pentru cel mai bun curator și Premiul pentru expoziția de țară). Ambasadoarea British Fashion Council - Sarah Mower, renumit critic de modă şi jurnalist la revista Vogue, a declarat că propunerea României a dat o nouă dimensiune accesoriilor în cadrul International Fashion Showcase. Proiectul a fost realizat cu sprijinul UniCredit Bank România, Atlassib şi Simplu.  

Despre remarcabila colecţie de bijuterii "Neotectonics" prezentată sub labelul OVAL, Otilia Mihalcea a declarat: „Deşi extrovertită în formă şi structură, această colecţie meditează în tăcere, respingând orice urmă de idealism asupra istoriei. Extras strat cu strat din Muntele Legendar, miezul transplantat în bijuterie pulsează de o energie eliberată după secole de captivitate. Fiind odinioară lege a oricărei bucăți de aur, bronz sau cupru, dialogul intern cu natura este acum imperceptibil. Suprafața a fost erodată şi reînchipuită, restructurată şi şlefuită până când a devenit abstractă."  

La International Fashion Showcase, secţiune a Săptămânii Modei de la Londra coordonată de British Council şi British Fashion Council, participă anul acesta 24 de ţări. Expoziţia românească, care a fost pentru întâia oară dedicată exclusiv bijuteriei de autor, a fost inspirată de formele şi simbolismul podoabelor dacice şi prezentată sub forma unei instalaţii interactive de bijuterii semnate de designerii Andreia Popescu, Adelina Petcan, Ioana Ardelean şi Otilia Mihalcea, alături de proiecții multimedia realizate de Black Horse Mansion. Purtând titlul "Found.Lost.Found", expoziţia este curatoriată de David Sandu, renumit autor de bijuterie şi fondatorul Assamblage - Asociaţia Naţională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană şi al Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage", iar designul este conceput de arhitecta Ioana Ardelean, unul dintre designerii prezentaţi în expoziţie.  

Premiul la această ediţie este cel de-al şaselea obţinut de proiectele româneşti la London Fashion Week, organizate în fiecare an începând cu anul 2010 de către Institutul Cultural Român.

După absolvirea Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" din București și o experiență de zece ani în publicitate, ca director artistic, Otilia Mihalcea (ovaloval.com) a absolvit cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage". Anilor de proiecte colaborative le-a urmat decizia de a-şi lansa propriul brand, Oval. Designer prolific, Otilia îşi îmbogăţeşte în permanenţă portofoliul cu noi creații, majoritatea mizând pe o expunere directă și sobră a unui bogat univers de emoții și idei artistice.   

Ioana Ardelean (http://ioanaardelean.com/) este arhitect şi designer de bijuterii. Prima ei colecţie personală, intitulată "Bare Fabrication", a fost prezentată în noiembrie 2014 în cadrul Târgului Internaţional de Bijuterie Contemporană „Autor", unde un an mai târziu avea să câştige Awesome Award cu colecţia "Choreographic". Ioana abordează designul de bijuterie dintr-o perspectivă arhitecturală, fiind inspirată de interacţiunea dintre spațiu şi mişcare. Ȋn 2013, ea a urmat cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage", iar doi ani mai târziu a absolvit Școala de Bijuterie Contemporană „Alchimia" din Florenţa.  

Studentă în ultimul an la Universitatea Naţională de Arte Plastice din Bucureşti, secţia Sculptură, Adelina Petcan (http://www.adelinapetcan.com/) a urmat, încă din liceu, cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage", sub îndrumarea lui David Sandu. Este pasionată de formele tridimensionale şi de plasticitatea sculpturii. Colecţiile ei de până acum au la bază elemente figurative specifice, în încercarea de a traduce monumentalitatea operelor sculpturale în formele delicate ale bijuteriilor. În vara anului 2015, Adelina a absolvit cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Alchimia" din Florenţa.  

Andreia Popescu (www.andreia-popescu.ro) este designer de bijuterie contemporană de autor și, de peste trei ani, profesor la Școala de Bijuterie Contemporană „Assamblage". Andreia preferă să lucreze inele, dar creează cu aceeași plăcere și brăţări, coliere, cercei, încercând să transmită, prin formele imaginate, povestea din spatele bijuteriilor. Lucrările ei se remarcă prin volumetrii îndrăzneţe și finisajele subtile ale suprafeţelor, întotdeauna complexe și atipice.  

David Sandu (http://www.davidsandu.com/) este un designer de bijuterie contemporană recunoscut pe plan internațional, membru al Metalcyberspace, Klimt02 și Inhorgenta. În 2010, i s-a conferit calitatea de Furnizor al Casei Regale a României și, în același an, a pus bazele Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage", prima formă de instruire în designul de bijuterie din România. În 2015, a fost desemnat „Cel mai bun designer român" de către revista Forbes Life.    

Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk și www.assamblage.org