ICR, partener al concertului extraordinar susţinut de Mischa Maisky şi Christian Badea la Ateneul Român

Institutul Cultural Român este partener al concertului extraordinar care va avea loc pe 8 și 9 noiembrie 2018, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Protagoniștii evenimentului, care se înscrie în „Stagiunea centenară”, sunt doi mari artiști: Mischa Maiskyconsiderat un Mick Jagger al muzicii clasice si supranumit „Paganini al violoncelului“, și Christian Badeaconsilier artistic și dirijor principal al Filarmonicii.

„În prima parte a programului, Orchestra simfonică a Filarmonicii«George Enescu» va interpreta Rapsodia nr. 2, în Re Major, op. 11 de George Enescu. În același concert, va fi omagiat și Igor Stravinski, oaspete al Filarmonicii«George Enescu» în perioada«de aur», prin suita Pasărea de foc. Marele compozitor rus a fost unul dintre invitaţii de seamă ai Filarmonicii, susţinând în 1930 două concerte la Ateneul Român, în care şi-a dirijat propriile lucrări. În continuare, marele violoncelist Mischa Maisky, una dintre cele mai importante și complexe personalități ale artei interpretative din ultimele decenii, va oferi Concertul de Dvořák, o lucrare de referință în literatura solistică, declară maestrul Christian Badea.

„E o bucurie să cânt Concertul de Dvořák pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii«George Enescu», dirijată de maestrul Christian Badea“,afirmă violoncelistul Mischa Maisky.

În Anul Centenar al României, Filarmonica „George Enescu” celebrează 150 de ani de existență, iar Ateneul Român, 130 de ani de la inaugurare. Este o triplă sărbătoare care se va desfășura de-a lungul întregii stagiuni 2018-2019. „Concertele Centenarului la Ateneu“ propun publicului bucureștean o dramaturgie muzicală construită pe cronologia evenimentelor istorice și culturale centenare, cu artiști români și străini de renume internațional. În afară de urmărirea în muzică a unei cronologii istorice a decadelor Centenarului României, atât programele din seria „Concertele Centenarului la Ateneu“, cât și întreaga stagiune aniversară, prezintă câteva teme importante, precum „Creația Enesciană”, în cadrul căreia vor fi interpretate mai multe dintre lucrările simfonice ale maestrului, „Titani ai muzicii clasice“, concerte care îi prezintă atât pe marii interpreți ai vremurilor noastre, cât și pe compozitorii care au fost adevărate puncte de referință culturală în ultimii o sută de ani, „Un secol de muzică românească“ și „Generația secolului XXI“, cu participarea soliștilor și dirijorilor români și străini tineri, care se afirmă pe scena internațională și care reprezintă viitorul muzicii.

„Coincidența face ca anul acesta să celebrăm 150 de ani de când Eduard Wachmann a obținut fondurile necesare înființării Societății Filarmonice şi 130 de ani de la inaugurarea clădirii Ateneului Român. Aș adăuga și faptul că anul viitor fresca Ateneului va împlini 80 de ani. Toate aceste lucruri conduc spre ideea de a dedica o mare parte a stagiunii simfonice Centenarului în cadrul unui proiect complex, demn de prestigiul unei instituții muzicale emblematice pentru România. Proiectul este derulat în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Alpha Bank România care alăturandu-se acestui demers reconfirmă suportul acordat artei şi culturii româneşti“,precizează Christian Badea.

Mischa Maisky este unul dintre cei mai excentrici artiști ai lumii. Născut în 1948 în Letonia, educat în Rusia, repatriat în Israel, artistul se consideră un cetățean al lumii și spune că în muzică „nimic nu s-a schimbat şi totul s-a schimbat enorm”. „Cânt la un violoncel italian, cu arcuri franceze și germane, corzi din Austria și Germania. Mă simt acasă oriunde oamenii apreciază muzica clasică”, spune artistul.

La 17 ani a câștigat prima sa competiţie de violoncel, la Leningrad. A studiat la Conservatorul din Moscova cu Mstislav Rostropovich, în 1966 a fost unul dintre premianţii Competiţiei Ceaikovski, iar patru ani mai târziu a fost trimis într-un lagăr. După eliberare, a părăsit Uniunea Sovietică şi a emigrat în Israel. Au urmat numeroase alte premii si debutul său la Carnegie Hall (New York), alături de Orchestra Simfonică din Pittsburgh. Un admirator i-a oferit atunci un violoncel din secolul al XVIII-lea, instrument la care cântă şi în prezent. Pe marile scene ale lumii, a fost în compania unor nume precum Martha Argerich, Radu Lupu, Leonard Bernstein, Zubin Mehta, Vladimir Ashkenazy, Daniel Barenboim şi Giuseppe Sinopoli. A devenit un invitat obişnuit al celor mai prestigioase festivaluri internaţionale, susţinând concerte la Viena, Berlin, Londra, Israel, Paris, New York sau Tokyo.

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokyo), Concertgebouw (Amsterdam).
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul nașterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic și BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokyo, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast și variat. În mai 2015, Christian Badea a dirijat actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni, a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. În decembrie 2017, Christian Badea a obtinut un succes extraordinar cu „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. A semnat un contract de colaborare până în 2020 cu Opera din Sydney.

Joi, 7 și vineri, 8 noiembrie, ora 19.00 Ateneul Român , Sala Mare

Filarmonica „George Enescu“ - 150 de ani

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor
CHRISTIAN BADEA

Solist

MISCHA MAISKY

Program:

George Enescu
Rapsodia nr. 2, în re major, op. 11

Igor Stravinski
Pasărea de foc

AntoninDvořák
Concertul în Si Minor pentru violoncel şi orchestră, op. 104

Presenting sponsor: Alpha Bank
Parteneri principali:Institutul Cultural Român, FundaţiaRomână pentru Excelenţă în Muzică
Parteneri media: Europa FM, Radio România Muzical, Adevărul, Historia, Dilema Veche, Radio Clasic, Actualitatea Muzicală

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Pentru rezervări, accesaţi site-ul www.fge.org.ro