ICR Chișinău prezintă „Dialoguri culturale” cu Ioana Nicolaie și Cristina Bogdan

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cuUniunea Scriitorilor din Moldova, Facultatea de Litere a Universității București, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Fundația de caritate „Viorica Nagacevschi” organizează, în cadrul proiectului multianual „Dialoguri culturale”, o serie de întâlniri cu scriitoareaIoana Nicolaie și Cristina Bogdan, scriitor și critic literar.

Ioana NICOLAIE

Este poetă și prozatoare. A câștigat numeroase premii literare. A publicat șase romane, cinci volume de versuri și unsprezece cărți pentru copii. Romanul Cartea Reghinei a fost în 2020 laureat al premiilor Radio România Cultural, Observator Lyceum, Premiul Național de Proză Iași și Premiul Agenția de Carte. Tot înainte a fost bestseller Humanitas în 2021 și, în 2022, finalist la Premiul PEN și la Premiile Seneca. Pelinul negru, primul roman din ceea ce critica a numit „trilogia nordului“, a primit Premiul pentru proză al revistei Ateneu. Miezul inimii a fost bestseller Humanitas. Cerul din burtă și O pasăre pe sârmă au avut și ele parte de aprecieri critice entuziaste. Cele cinci volume de versuri ale autoarei au atras, de asemenea, atenția juriilor literare, unele fiind recompensate cu premii, altele fiind traduse în germană, bulgară și suedeză. A publicat nouă cărți pentru copii cu numele ei și alte două cu pseudonimul Robert Ersten. A fost inclusă în treizeci și șase de volume colective românești și în numeroase reviste și antologii străine. Invitată pentru lecturi și conferințe la multe festivaluri naționale și internaționale de literatură. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

Cristina BOGDAN

Este conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București și scriitoare. Specialistă în istoria mentalităților și antropologie culturală, cu un doctorat în filologie, face parte din numeroase organizații academice internaționale. A publicat studii și cărți, cea mai cunoscută fiind Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate (2016), volum nominalizat la Premiile „Observator cultural” pentru cea mai bună carte de eseuri a anului 2016. A prezidat mai multe evenimente internaționale, printre care și cel de-al XIX-lea Congres dedicat studiilor despre dansurile macabre și macabru în artă (2021). Cristina Bogdan a fost decanul Facultății de Litere a Universității din București și este redactor la revista Ficțiunea.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:

27 februarie 2025

Ora 11.00: Uniunea Scriitorilor din Moldova

Masă rotundă: „Literatura română contemporană: România – Republica Moldova”

Invitați speciali: Cristina BOGDAN și Ioana NICOLAIE

Participă: Val Butnaru; Mircea V. Ciobanu; Vitalie Ciobanu; Iulian Ciocan; Nina Corcinschi; Dumitru Crudu; Emilian Galaicu-Păun; Mariana Harjevschi; Maria Ivanov; Ivan Pilchin; Maria Pilchin; Arcadie Suceveanu; Maria Șleahtițchi și Monica Babuc.

ora 17.00:Librăria Cărturești din incinta Muzeului de Istorie a Moldovei

Lansare de carte: Drumul spre Soare-Răsare de Ioana Nicolaie

28 februarie 2025

ora 11.30: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Corpul nr.1, sala 302

„Dialogurile Interdisciplinarității” - studenții și profesorii Facultății de Filologie și Istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” în dialog cu scriitoarele Ioana Nicolaie și Cristina Bogdan.

Participă: Monica Babuc - director, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău Alexandra Barbaneagră – rector, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”; Adrian Ghicov - șeful Catedrei de limbă și literatură română, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”; Gabriela Topor - decan al Facultății de Filologie și Istorie; Olga Boz - prodecan al Facultății de Filologie și Istorie și Alexandru Burlacu, critic și istoric literar.