Începând de marți, 10 mai 2022, Institutul Cultural Român și reprezentanța din Berlin propun, pe paginile de Facebook și pe canalul YouTube, un concert în premieră, dedicat Zilei Românității Balcanice, în interpretarea trupei GRAIU, alcătuită din Alina Ciolcă, Mac Marian Aciobăniței și Adrian Chepa.
Repertoriul ales reprezintă o fuziune între patrimoniul romanității balcanice și moștenirea muzicii tradiționale afro-americane de dinaintea blues-ului și jazz-ului.
Concertul este înregistrat într-un peisaj pitoresc, la Cheile Dobrogei, iar montajul include ca element introductiv al fiecărei piese, o grafică concepută individual pentru fiecare melodie, cu referințe și elemente scurte de text, de tipul motto.
Ziua Românității Balcanice datează de la începutul secolului trecut. La 10 mai 1905, când aromânilor și meglenoromânilor din Imperiul Otoman le-au fost recunoscute drepturile civile ca națiune distinctă, prin Decret imperial (numit „Iradea”). Evenimentul a fost celebrat ulterior în Regatul României din 1906 până în 1948 ca Ziua Românilor din Balcani, iar în zilele noastre e dedicată simbolic, tuturor românilor/vlahilor (termenul ”vlah” desemnând generic întreaga romanitate orientală, inclusiv ramura dacoromână nord-dunăreană) din Balcani, incluzându-i aici și pe istroromâni, dar și pe românii din Timoc. Concertul reprezintă o celebrare culturală a comunităților de români/vlahi sud-dunăreni prin reprezentarea, într-o formă contemporană și o abordare de fuziune interculturală ce transcede granițe de orice fel, a unui element atât de semnificativ pentru patrimoniul cultural al acestor comunități, și anume folclorul muzical tradițional.
Trupa GRAIU. Graiul este elementul de bază al limbii, depozitarul rădăcinilor noastre culturale, care ne arată de unde venim. Graiurile sunt și muzică și cânt, arhetipuri mentale și sonore, sunt ritual și catharsis, izvorâte din cel mai visceral și sincer strat al ființei noastre. Această juxtapunere culturală își datorează existența unei revelații despre cum aceleași trăiri umane s-au putut traduce în structuri muzicale, conținut liric și stiluri de cânt tradițional foarte similare și cum oamenii își pot vărsa durerile, bucuriile și dorurile în același fel într-o doină, un cântec polifonic aromân sau un field-holler afro-american. GRAIU este un proiect de folclor reinterpretat comparat, unic in România ca abordare ce pune în oglindă folclorul afro-american din care au izvorât genurile blues și jazz, cu folclorul vlah, în dialectele istorice ale limbii române, daco-româna și cele trei dialecte balcanice, două dintre ele pe cale de dispariție - aromâna, megleno- și istroromâna. O abordare care valorifică diversitatea stilurilor de cânt vocal tradițional din diferite zone și graiuriși le aduce în contemporan printr-un acompaniament instrumental modern, dar care presupunemai mult decât o simplă suită muzicală. Repertoriul reunește cântece ritualice, balade haiducești, doine, cântece lirice din Tessalia, Pind, Meglen, Albania, Istria și diferite zone din România reunind muzical cele patru dialecte istorice daco-româna,aromâna, megleno-româna și istroromâna, iar de cealaltă parte a Oceanului - field-hollers, spirituals, shouts, prison blues, cântece de muncă și gospel. Din istoricul proiectului, al cărui debut și o bună parte din activitate s-au întâmplat sub titulatura inițială, Alina Ciolcă & Band, amintim lansarea albumului bilingv Îngân lumea – despre blues și cântăritărăgănate/A chant of worlds – a blend of blues and songs with a drawl. De-a lungul timpului a avut numeroase apariții la posturi naționale și internaționale radio/TV (MDR Kultur Deutschland – emisiunea „Folk und Welt”, Radio Guerrilla, Radio France Internationale, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Smart FM, TVR3, TVR1 sau Antena 1. Au participat la Festivalul Internațional de Folclor București 2019, Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2019, Tam-Tam Festival Brașov 2019, Tre-Kultur Mix Pensiunea Dacica 2019, ”7 IN 7 Art Festival”, Festivalul de blues si jazz Bluzău 2019, Festivalul „Enescu- Orfeul Moldav” 2020 de la Filarmonica Bacău, „Ziua Iei” 2021 de la Muzeul Astra Sibiu, Roland Jazz Festival 2021, pe lângă evenimente în colaborare cu parteneri precum Centrul Cultural Județean Constanța Theodor Burada, Centrul Cultural Reduta Brașov, Centrul Cultural Aluniș, Roaba de Cultură, sau independente, printre care un concert conceptual de succes la Teatrul Național din București, în februarie 2020, cu invitați precum artistul Grigore Leșe, vocea trupei Iarba Fiarelor – Cristian Chiriac și Ansamblul de dansuri si cântece tradiționale megleno-române Altona.
Mac Marian Aciobăniței – chitară. Chitarist auto-didact cu versatilitate și personalitate stilistică remarcantă, Marian Aciobăniței a făcutparte din numeroase proiecte muzicale, din diferite spectre de gen, printre care poate cea mai notabilăprezență în proiectul Mike Godoroja & The Blue Spirits, în cadrul căruia a colaborat cu numeroși alți artiști de marcă pe numeroase scene culturale din țară dar și emisiuni culturale de profil. Din 2016 este membru fondator al grupului de blues/roots-rock Dusty Ride cu care a susținut turnee naționale pe scenele deprofil, a concertat în numeroase festivaluri naționale și internaționale de blues/rock din țară, pentru ca în 2019 să lanseze albumul de debut „Dawn”, un album de creație semnat colectiv de cei patru membri. Din 2021 face parte, alături de doi dintre colegii de Dusty Ride, din proiectul etno-fusion GRAIU, alături de care a susținut deja cu succes concerte în țară.
Adrian Chepa – percuții, bass, drâmbă. Muzician versatil și experimentat, poli-instrumentist (trombon, bass, percuții), Adrian Chepa a absolvit Școala Militară de Muzică și a activat în numeroase proiecte muzicale, variind de la rock progresiv, rockalternativ, etno-rock la reggae și blues, în trupe foarte cunoscute, ca Spitalul de Urgență și Mike Godoroja& The Blue Spirits.Ca parte din trupele Liverpool (grup de tribut Beatles) și Theo & The Wristband (grupde tribut Frank Zappa), a cântat la festivaluri internaționale, precum Beatle Week 201 sau Zappanale 2017.În prezent, este membru fondator al grupului de blues/roots-rock Dusty Ride din 2016 și al proiectului etno-fusion GRAIU (lansat în 2019 sub titulatura Alina Ciolcă & Band).
Alina Ciolcă – voce. Începând să cânte de la o vârstă fragedă, Alina Ciolcă a căutat mereu să exprime emoție pură printr-un stil vocal foarte personal, experimentând în diverse contexte muzicale, de la participări la concursuri demuzică ușoară la festivaluri de blues, jazz, la trupe rock și chiar heavy-metal. Din 2016, este membru fondator al grupului de blues-rock/roots-rock Dusty Ride, alături de care a cântat în numeroase festivalurinaționale și internaționale de profil, dar și numeroase emisiuni radio/TV și cu care a lansat în 2019 albumul de debut „Dawn”, în care semnează versurile și liniile melodice.Lansat în 2019 inițial ca un proiect solo de folclor reinterpretat sub numele Alina Ciolcă&Band, materializat în albumul bilingv Îngânlumea – despre blues și cântări tărăgănate / A chant of worlds – a blend of blues and songs with a drawl.
În prezent proiectul etno-fusion GRAIU se bucură de numeroase scene de prestigiu din România, recent fiind selectat în cadrul programului muzical MOST – Balkan Music Export 2022. Promovarea dialectelor istorice românești prin muzică și a producțiilor artistice în context internațional și, specific, în spațiul german.
Proiectul „GRAIU - folclor reinterpretat” se înscrie în stategia ICR 2022 - 2026 prin promovarea la nivel internațional a creativității românești, cu privire amplă asupra patriomoniului material și imaterial, cât șiasupra creației contemporane. Promovează, de asemenea, respectul pentru diversitatea culturală și conștientizarea valorii sale la nivel internațional. Proiectul este o viziune diferită asupra folclorului vlah nord-dunărean și afro-american, o punte întreculturi aparent distanțate în timp și spațiu dar care au rădăcini atât de adânci că se întâlnesc. O abordare care îmbină stilurile de cânt tradițional cu un acompaniament instrumental, nu doar inedit ci și relevantcultural, chiar simbolic, atât pentru muzicile tradiționale balcanice cât și pentru cele afro-americane prinnatura instrumentelor alese (chitară, percuții).