Despre cinematografia lui Radu Jude în revista poloneză de film „EKRANY”

Vă recomandăm lectura unui amplu articol dedicat filmelor lui Radu Jude, apărut în cel mai nou număr (2/2020) al revistei „EKRANY”. Autorul textului este Paweł Biliński.

Vă invităm la lectura unui fragment:

Radu Jude. Reconstrucții

„Chiar dacă de la triumful în festival al filmelor Moartea domnului Lăzărescu (2005), de Cristi Puiu, și 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), al lui Cristian Mungiu au trecut peste cincisprezece ani, cinematografia românească nu încetează să ne uimească prin forma sa artistică, permanent confirmată de numeroasele distincții obținute la festivaluri. În decursul ultimilor zece ani, unul dintre personajele principale ale cinematografiei românești a devenit Radu Jude, creatorul cu cea mai diversă filmografie dintre regizorii din România. (…)
Competențele vaste ale lui Jude își găsesc reflectarea pe ecran, căci pentru regizorul român, filmul este ceva mai mult decât un mod de a povesti istoria. Este o platformă care-i slujește artistului în reflecția asupra limitelor realismului în cinema și un instrument care-l ajută să analizeze mecanismele apariției prejudecăților xenofobe, de care în mare măsură au fost responsabili, printre altele, cei aflați la putere – atât la nivel local (boierul din Aferim!), cât și la nivel de stat (Antonescu în ultimele filme ale lui Jude). Cu toate acestea, finalurile deschise ale anumitor filme ne sugerează că, în loc să ne propună răspunsuri de-a gata, Jude preferă înmulțirea întrebărilor. Judecând după reacțiile furioase ale celor care numesc operele regizorului „antiromânești” – întrebările sunt necesare și mereu actuale. Chiar și pentru spectatorii din afara României.”

Vă invităm pe pagina revistei EKRANY.