Dans contemporan la București: eXplore dance festival #9

Asociația 4 Culture anunță ediția a 9-a eXplore dance festival, ce se va desfaşura între 3-26 octombrie 2014, la WASP – Working Art Space and Production şi la MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană.
eXplore dance festival aduce încă o dată în faţa publicului său un program concentrat şi intens, ce chestionează mişcarea şi prezenţa corpului, testând limitele tehnologiei versus arta conceptuală, dezvoltând dramaturgii în mişcare şi adresându-se unui public extins.

Ediţia a noua a festivalului reflectă totodată rezultatele programul internaţional de rezidenţe şi producţii dezvoltate în ultimul an, în Bucureşti, de către Asociaţia 4 Culture şi WASP, încurajând experimentele creative ce depăşesc graniţele artistice, căutând noi formate de artă trans-disciplinară.

Programul de spectacole din cadrul eXplore dance festival #9 este compus dintr-o selecţie de creaţii ce introduc publicului voci puternice ale scenei europene de dans. Utilizând o varietate de direcţii artistice şi influenţe estetice, spectacolele din program îşi propun să construiască un dialog nou şi necesar despre corpul contemporan, cu toate straturile sale politice, emoţionale şi sociale. Un corp golit de sens, aflat în căutarea unui nou conţinut, într-o eră a consumerismului. Un corp fără nici un punct de referinţă, în afara propriei minţi.

În acest an, eXplore dance festival propune pentru prima oară şi un program special dedicat copiilor, tinerilor şi familiei, incluzând spectacole şi ateliere de dans, teatru, new-media, desene creative şi jocuri.

De asemenea, eXplore dance festival prezintă o selecție de lucrări din cadrul expoziţiei Platforma X, rezultatul celei mai noi rezidenţe internaţionale de artă în cadrul cercetării şi producţiei de proiecte trans-media noi şi interactive din Bucureşti, găzduită de WASP – Working Art Space and Production. Expoziţia Platforma X este curată de Olivia Nitiş. Mentori: Marilena Preda-Sânc, Ciprian Ciuclea, Jan Eugen şi Cosmina Chițuc.
eXplore dance festival — Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival este cel mai important eveniment internațional din România dedicat dansului contemporan și performance-ului. Co-inițiat în 2005 de coregraful și managerul cultural Andreea Căpitănescu, director artistic al Asociației 4Culture, festivalul vizează creșterea vizibilității dansului contemporan, adresându-se publicului larg și profesioniștilor din domeniu.

Programul complet al ediției #9: AICI

Producători: 4Culture Association şi WASP – Working Art Space and Production.

Proiect cultural finanţat de: AFCN — Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti — ARCUB, prin Programul Cultural București 555 și Institutul Cultural Român.

Cu sprijinul: Institutul Goethe București, INTPA, Muzeul Național de Artă Contemporană, Ambasada Israelului în Bucureşti.

***

Sediul WASP este situat în Str. Ion Minulescu nr. 67-93, Fabrica Flaros, corp E, etaj 2. Vezi hartă:



program