Comedia „Amintiri din epoca de aur” la ICR Budapesta

Comedia „Amintiri din epoca de aur” va putea fi vizionat în luna iunie la ICR Budapesta

ICR Budapesta continuă seria de proiecții de filme românești, la sediul său, sub titlul „Aproape 20 de ani. Noul val al filmului românesc”.

Următoarea proiecție va avea loc vineri, 21 iunie, la ora 19.00, cu comedia „Amintiri din epoca de aur ”(145’), realizată în 2009 de Cristian Mungiu și alți regizori, precum: Constantin Popescu, Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru și Hanno Höfer.

Amintiri din Epoca de Aur este un film colectiv, constând dintr-o serie de 6 scurtmetraje care prezintă legendele urbane care circulau în România în perioada dictaturii comuniste. Primul calup de trei filme este intitulat Tovarăși, frumoasă e viața!, al doilea calup: Dragoste în timpul liber.

Filmul a fost selectat la Festivalul de la Cannes, în anul 2009, în cadrul secțiunii Un certain regard.

Legenda activistului în inspecție - România, anii 80: la primăria din sat sună telefonul: un politruc de la centru pornește să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare și insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai.

Legenda fotografului de partid - În Casa Scânteii e fierbere mare: în toate fotografiile oficiale, tovarășul Ceaușescu își scoate pălăria în fața domnului Jiscard D’Estaing iar acest lucru este ideologic in-ac-cep-ta-bil.

Legenda politrucului zelos - Curentul electric nu ajunge la Adincatele dar activistul sosit de la București insistă că e o datorie de Partid să-l aducă la școală și pe ultimul cioban din vârful muntelui căci învățătura te ferește de pericole de care nici n-ai aflat.

Legenda milițianului lacom - Cu două săptămâni înainte de Crăciun, plutonierul de miliție Sandu primește de la cumnatul său un porc viu și se întreabă cum să-l taie în toiul nopții fără să prindă de veste colocatarii din bloc iar fiul lui, Dănuț vine cu o propunere: ce-ar fi dacă l-ar gaza?

Legenda vânzătorilor de aer - La ușa Crinei sună Bughi și cere o sticlă goală: e tânăr, arătos, dă video la bairamuri și, de la filmele cu Bonnie și Clyde, Crina începe să viseze.

Legenda șoferului de găini - Nevasta lui Grigore ține post, iar el, șofer la Avicola, trage de fiecare dată la hanul lui Ildiko fără să-i treacă prin gând ce avere poartă cu el.


Filmele vor fi proiectate în limba originală, cu subtitrare în limba maghiară. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.