CARICATURI

Institutul Cultural Român de la Madrid în colaborare cu ziarul Român în Lume organizează între 22 aprilie şi 23 mai 2008, o inedită expoziţie de caricaturi, D´ale românilor! , semnată ALEXANDRU LINCU. Umorul este prezentat cu veleităţile sale de limbaj internaţinonal, chiar dacă fiecare ţară are propriile glume, bancuri şi ironii. Cu toate acestea, umorul românesc nu este foarte diferit de cel spaniol, tratând teme universale, aşa cum se poate vedea şi din lucrările lui Alexandru Lincu: integrarea, imigrarea, libertatea de expresie, dar şi dragostea sau alte sentimente, precum şi diferite tare sociale sau personaje reprezentative ale acestora. 
Pe de altă parte, particularităţile umorului românesc devin instrument de cunoaştere a modalităţii în care românii înfruntă problemele generale ale vieţii (de exemplu, faimosul "haz de necaz"). 

În maniera sa personală de expresie plastică, Alexandru Lincu utilizează un desen simplu, accesibil şi plăcut, cu o coloristică ce atrage şi binedispune, în acelaşi timp transmiţând un mesaj ironic fata de temele tratate. 

ALEXANDRU LINCU
a publicat prima caricatură în 1966 în revista Amfiteatru. Publică şi câştigă diferite premii şi menţiuni. Participă la concursuri naţionale şi internaţionale de caricatură (în Spania, Belgia, Brazilia Bulgaria, Cehia, Croaţia, China, Iran, Israel, Italia, Coreea, Polonia, Portugalia, Serbia, Turcia etc). Participă la expoziţii colective atât în România, cât şi în strainătate. Realizează coperţile a diferite cărţi publicate în România. Colaborează cu caricaturi în ziare şi reviste româneşti, precum: Urzica, Adevărul, România Literară, Flacăra, Român în Lume etc. Din 2005 este corespondent la Român în Lume, semnând rubricile Critica raţiunii subiective şi Caricatura ediţiei. A publicat, de asemenea, 8 cărţi (schiţe umoristice, traduceri, poezii, romane).